Foto Polițist din Cluj, lăudat de doi turiști cehi implicați într-un accident rutier. Aceștia au transmis un mesaj de mulțumire

La începutul lunii iulie, un eveniment nefericit a avut loc la ieșirea din municipiul Turda, când doi turiști cehi au fost implicați într-un accident de motocicletă. Incidentul a dus la rănirea a unuia dintre aceștia și a fost necesară intervenția rapidă a echipajelor medicale.

În mijlocul acestei situații dificile, agentul Mircea Benta, polițist rutier în cadrul Poliției municipiului Turda, s-a evidențiat prin profesionalismul și empatia de care a dat dovadă. David Svec, prietenul victimei și martor al accidentului, a trimis un e-mail de mulțumire către IPJ Cluj, în care a descris sprijinul excepțional oferit de polițist.

„Nefiind familiarizat cu orașul, limba română sau procedurile legale, domnul Svec a fost ajutat de colegul nostru, Mircea. Acesta l-a sprijinit cu identificarea unei unități de cazare și a furnizat informații importante despre starea medicală a prietenului său, transferat ulterior la un alt spital din județ”, a menționat IPJ Cluj pe pagina de Facebook.

Textul de mulțumire al domnului David Svec, tradus în română, este următorul:

„Bună ziua, numele meu este David Svec și sunt din Republica Cehă. În acest mod, aș dori să-l laud și să-i mulțumesc polițistului de la Poliția Rutieră Turda - Benta Mircea, care s-a dovedit a fi un polițist extraordinar și o persoană extraordinară. La 1 iulie 2024, prietenul meu Prochazka Radek a avut un accident de motocicletă în Turda. Ofițerul Benta a arătat profesionalism și empatie față de victimă și față de mine ca martor, s-a comportat excepțional de bine, a fost de ajutor și și-a folosit cunoștințele și experiența în mod eficient. Simt că în țara dumneavoastră și în țara noastră, acest model de polițist ar trebui să fie un exemplu pentru întreaga Poliție și, de asemenea, pentru întreaga Românie. Țara dumneavoastră trebuie să fie mândră că are astfel de experți calificați și profesioniști în rândurile sale. Cu stimă, David Svec.”

Polițist din Cluj, lăudat de doi turiști cehi implicați într-un accident rutier. Aceștia au transmis o scrisoare de mulțumireMesajul de mulțimire transmis de către turistul ceh David Svec. Foto: IPJ Cluj

IPJ Cluj a mulțumit la rândul său polițistului Mircea Benta pentru dedicarea și efortul depus, subliniind modul exemplar în care a gestionat situația și a reprezentat colectivul polițienesc.

Comenteaza