Foto Sală de terapie cu sare pentru elevii unui liceu din Dej
- Scris de Anca Colibasanu
- azi, 15:44
- Social
- Ascultă știrea

O sală de terapie cu sare - haloterapie- a fost inaugurată în cadrul Liceului Tehnologic Special din Dej.
Primarul Dejului, Costan Morar a participat la eveniment și subliniază care sunt beneficiile acestei terapii pentru copii.
„Am participat la inaugurarea Sălii de Haloterapie la Liceul Tehnologic Special Dej. Realizată de Rotary Club Dej, în parteneriat cu Salina Ocna Dej și Primăria Municipiului Dej, sala de haloterapie (terapie cu sare) va fi in beneficul elevilor liceului tehnologic, contribuind la ameliorarea problemelor respiratorii, creșterea imunității, reducerea inflamațiilor și relaxarea generală a organismului, terapie care vine în sprijinul îngrijirii și susținerii elevilor cu CES.
Felicitări Clubului Rotary Dej pentru această frumoasă inițiativă și tuturor celor implicați, rezultatul efortului comun fiind în beneficiul copiilor noștri”, a transmis primarul de la Dej.