Solstițiul de vară 2025: 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Ce semnificație are această dată

Solstițiul de vară 2025: 21 iunie, cea mai lungă zi din an. Ce semnificație are această dată
| Foto: stirileprotv.ro

Ziua internațională a sărbătorii solstițiului este marcată, începând cu anul 2020, în ziua de 21 iunie. 

Denumirea de solstițiu, din latinescul 'solstitium', înseamnă 'soare nemișcat' și se produc două astfel de fenomene anual, potrivit Agerpres: în jurul datei de 21 iunie (cunoscut în mod obișnuit ca - solstițiul de vară -, prima zi de vară și cea mai lungă zi a anului) și 21 decembrie (cunoscut în mod obișnuit ca - solstițiul de iarnă -, prima zi de iarnă și cea mai scurtă zi a anului, iluminată de Soare).

Pe de altă parte, un echinocțiu - derivat din latinescul 'aequinoctium', de la aequus (egal) și nox (noaptea) - este de obicei considerat ca momentul în care Soarele se află deasupra Ecuatorului, iar acest fenomen apare de două ori în fiecare an: în jurul datei de 20 martie (denumit - echinocțiul de primăvară -, deoarece marchează începutul primăverii în majoritatea culturilor) și 23 septembrie (numit - echinocțiul de toamnă -, marcând începutul toamnei). Atât datele solstițiului, cât și ale echinocțiului sunt marcate în culturile popoarelor prin diverse manifestări devenite tradiționale, unele de secole.

Conștientă de faptul că solstițiile și echinocțiile simbolizează fertilitatea pământului, sistemele agricole și de producție alimentară, moștenirea culturală și tradițiile lor milenare, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a recunoscut că marcarea acestor evenimente este o întruchipare a unității moștenirii culturale și a tradițiilor de secole și joacă în continuare un rol semnificativ în consolidarea legăturilor dintre popoare, pe baza respectului reciproc și a idealurilor de pace și bună vecinătate.

Prin urmare, în societățile noastre din ce în ce mai diverse, este esențial să se asigure o interacțiune armonioasă între oameni și grupuri cu identități culturale variate și dinamice, precum și disponibilitatea acestora de a trăi împreună. În acest sens, diversitatea culturală este moștenirea comună a umanității și ar trebui recunoscută și afirmată în beneficiul generațiilor prezente și viitoare, se notează pe site-ul dedicat zilei.

Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an.

Solstițiile și echinocțiile sunt momente astronomice care delimitează cele patru anotimpuri, care se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziție pe cer. După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite momente ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. 

Comenteaza