Tradiții someșene reînviate la Dej
- Scris de Anca Colibasanu
- 09 Iul 2024, 15:13
- Social
- Ascultă știrea
Primăria municipiului Dej, prin Muzeul Municipal Dej, organizează vineri, 12 iulie, de la ora 10:00, în Sala Multimedia a Muzeului, o serie de prelegeri dedicate culturii populare someșene.
Acestea sunt deja bine cunoscute sub numele de „Conferințele SAMVS”.
Ajunse la o nouă ediție, conferințele sunt împărțite în două secțiuni: etnografie & folclor, istorie & artă. „Lucrările prezentate sondează aceste domenii și familiarizează publicul prezent cu tematici prin care orașul nostru și Valea Someșurilor și-au pus amprenta pe dezvoltarea intelectuală a zonei și nu numai”, spun organizatorii.
Dintre cei care vor conferenția îi amintim pe: Mureșan Ioana (Costumul popular din Țara Lăpușului), Axinte Bob (Descântece și vrăji în satele de pe Valea Bogății), Loredana Tomșa (Recuperarea tradițiilor și meșteșugurilor locale prin exploatarea tehnicilor gravurii în educația artistică a elevilor), Radu Zăgrean, Constantin Albinetz (Galeria de artă Frezia, arc peste timp), Cristina Albinetz (Rolul breslelor în comunitatea urbană. Meșteri și meșteșugari la Dej), dar nu numai.