Un jandarm clujean aflat în timpul liber a prins un hoț de buzunare care încerca să jefuiască un vârstnic

Un jandarm clujean aflat în timpul liber a prins un hoț de buzunare care încerca să jefuiască un vârstnic
| Foto: digi24

Un incident a avut loc în Cluj-Napoca, unde vigilența și spiritul civic al unui jandarm aflat în timpul liber au dus la prinderea unui hoț de buzunare. Jandarmul, care este parte din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj, se afla într-un mijloc de transport public când a observat un bărbat suspect cu o borsetă pe umăr și o geacă ce îi masca una dintre mâini.

Fiind oprit într-una dintre stațiile din municipiu, jandarmul a văzut cum suspectul încerca să sustragă ceva din buzunarul hainei unei persoane în vârstă. Deși nu era în exercițiul funcțiunii, jandarmul a decis să acționeze. A continuat să-l urmărească pe suspect care a urcat în același autobuz. În interiorul mijlocului de transport, individul a repetat tentativa de furt asupra aceleași persoane.

"Marți, 23 iulie, în jurul prânzului, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj, aflat în timpul liber, într-un mijloc de transport din municipiul Cluj-Napoca, oprit în una dintre stații, a observat, privind pe geam, un bărbat cu o borsetă pe umăr și o geacă care îi masca una dintre mâini, încercând să sustragă ceva din buzunarul hainei unei persoane în vârstă. Jandarmul a continuat să-l urmărească pe bărbatul respectiv care a urcat în mijlocul de transport. Odată aflat în autobuz, acesta a repetat tentativa de a-i sustrage ceva din buzunar aceleiași persoane", a scris Jandarmeria Cluj într-o postare pe o rețea de socializare.

Ulterior, jandarmul l-a imobilizat rapid, rugându-și fiul, alături de care călătorea, să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

La fața locului a sosit un echipaj de poliție care l-a reținut pe bărbat în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale.

 

Comenteaza