"Şumi" după înfrângerea cu Rapid: "Dacă echipa nu va fi preluată în această săptămână, eu nu voi mai fi antrenorul formaţiei"

Abia venit la Universitatea Cluj, "Şumi" se gândeşte deja să plece, după ce a fost învins de Rapid în primul meci pe banca tehnică a "Şepcilor roşii". Are însă şi o scuză pentru elevii săi.

"Le e greu şi lor, sunt neplătiţi de cinci luni", i-a scuzat noul antrenor pe fotbaliştii Universităţii. "Am luat prânzul la o cantină, trăim din acte de caritate ale oamenilor de aici".

Supărat pe înfrângere, Şumudică spune că meciul cu Petrolul nu-l va mai prinde pe banca tehnică "dacă lucrurile nu se rezolvă şi noii investitori nu vin la echipă". "Nu pot să antrenez o echipă fără stăpân. Le-am promis suporterilor că dacă echipa nu va fi preluată în această săptămână, eu nu voi mai fi antrenorul formaţiei. Suntun tip de onoare şi nu am venit la Cluj să mă fac de râs. E strigător la cer ce se întâmplă la această echipă, acum e foarte departe până şi de organizarea unui club care-şi doreşte evitarea retrogradării", a spus Şumudică, potrivit gsp.ro.

Amintim, Şumudică a ajuns pe banca tehnică a Universităţii după o singură discuţie, şi aceea telefonică, cu unul dintre ce doi noi patroni ai echipei, Călin Bultoc. Acesta urma să fie prezent în tribunele Cluj Arena la meciul din această seară, dar şi-a anulat biletul de avion în ultimul moment.

"U" a pierdut meciul cu Rapidul, 1-2 luni seara pe Cluj Arena. Vezi aici cronica meciului iar aici partida în format livetext

Etichete
Comenteaza