Cleiton a făcut-o șah mat pe "U"! În 9 oameni, "studenții" au scos o remiză la Bistriția

Cleiton a făcut-o șah mat pe
Trei cartonaşe roşii,un gol anulat şi acuze de non-combat la Gloria- Universitatea Cluj, meciul de deschidere al etapei a XIX-a în Liga 1.

Universitatea Cluj a rămas cu doi oameni mai puţin după doar o jumătate de oră, iar brazilianul Cleiton a fost pus la zid de colegii săi şi taxat de fani pentru eliminarea de la Bistriţa. În nouă oameni, "studenţii" au irosit ocazia campionatului prin Vasile Gheorghe.

Fotbalul românesc traversează una dintre cele negre perioade din ultimii ani, din punct de vedere financiar. Mai mult de jumătate de formaţiile din Liga 1 au probleme financiare, iar câteva sunt în colaps, aproape de desfiinţare, aici întrând şi Universitatea Cluj, respectiv Gloria Bistriţa. Cele două şi-au dat întâlnire la -7 grade, la Bistriţa, dar au jucat fotbal 10 minute. Dos Santos a marcat regulamentar, dar de la margine s-a semnalizat offside! Acelaşi Alex şi-a mai încercat şansa în două rânduri, dar Dolha a fost la post. Paulinho a primit uşor roşu de la centralul Găman, iar Universitatea Cluj a mai pierdut un om după ce Cleiton i-a dat un cot în gură unui bistriţean. A fost, de altfel, ultima apariţie a brazilianului în tricoul Universităţii Cluj, el aflându-se la final de contract cu formaţia "studenţească". De săptămâna viitoare va începe să-şi facă bagajele şi va lua primul avion spre ţara natală.

"Nu mai există oameni de onoare în fotbalul românesc", spunea cu ceva ani în urmă Jean Pădureanu, altădată "părintele cooperativei". Cleiton i-a demonstrat contrariul, iar reluările au şi arătat de ce a fost pus la zid şi de colegii de echipă şi apostrofat de fani. În urmă cu o etapă, în meciul cu Pandurii, acelaşi brazilian rata cinci ocazii monumentale, unele execuţii fiind de neînţeles, hilare şi comparabile cu fotbalul autohton de şes , de la sate. Revenind la meci, Bistriţa nu a fost în stare să se apropie de poarta Universităţii nici cu doi oameni mai mult pe teren. Paradoxal, "studenţii" au avut cele mai mari ocazii şi în repriza a doua. Vasile Gheorghe a lovit bara transversală din lovitură liberă şi tot el a ratat cu toată poarta goală în faţă, trimiţând alături, fără să fie jenat de vreun adversar (58).

Manea, antrenorul etern al echipelor mici sau a celor aflate în imposibilitatea de a numi un tehnician, a mutat ca la şah şi a adoptat, inteligent, un sistem de joc din anii în care Garrincha şi Pele încântau asistenţa, un modul 3-3-4 neutilizat până acum în România post-decembristă. Tot degeaba, Curtuiuş a văzut al doilea galben după un gest sud-american, un gol înscris cu mâna, ca şi Maradona în 86. "Mâna lui Curtuiuş" a mai echilibrat ostilităţile, iar fluierul lui final a pus capăt unei partide presărate cu multe momente caraghioase.

Gloria Bistriţa - "U" Cluj 0-0 (0-0)


l Stadion: Gloria
l Spectatori: 1500

l Gloria: Dolha - Ţârcă, Tudose, Kanon, Reano - Anton, Romario (Feher, 62) - Zahiri (Curtuiuş, 36), Predescu, Braganca - Layo

l "U" Cluj: Boşneag - Ciupe, Szilagyi, Paraskevas, Nicola - Popa (Iancu, 83), Muzac - Alex (Krumov, 77), Gheorghe (Erico, 89), Paulinho- Cleiton

l Cartonaşe galbene: Curtuiuş (61, 67), Layo (63), Ţârcă (76)/ Dos Santos (44)

l Cartonaşe roşii: Curtuiuş (67) / Paulinho (20), Cleiton (30)
l Au arbitrat: Cătălin Găman (Craiova) - Marius Nicoară (Băile Herculane), Vladimir Urzică (Piatra-Neamţ)

 

Etichete
Comenteaza