Alexandrion Group îşi menţine intenţia de a cumpăra pe "U", dar şi condiţiile impuse

Alexandrion Group îşi menţine intenţia de a cumpăra pe
Reprezentanţii Alexandrion Group au anunţat că în ciuda intenţiei acţionarului majoritar al FC „U" SA, Ioan Mărginean, de a începe procedura pentru intrare în insolvenţă, compania rămâne interesată de preluarea clubului. Condiţiile rămân, însă, neschimbate: audit şi control din partea ANAF.

Radu Birlica, unul dintre cei care reprezintă grupul Alexandrion în discuţiile pentru „U" Cluj, a declarat ieri că oferta companiei rămână „în picioare". „Nu pot să comentez acţiunile actualului patronat de la „U" Cluj. Noi rămânem interesaţi de Universitatea, dar în aceleaşi condiţii. Nu putem să preluăm o echipă fără să ştim situaţia financiară la zi, tocmai de aceea am solicitat controlul ANAF şi un audit efectuat de una dintre firmele importante de profil din România", a explicat Radu Birlica.

Acesta a lăsat, însă, de înţeles că dacă situaţia nu va căpăta o turnură pozitivă în această săptămână, şansele ca Alexandrion Group să mai preia Universitatea rămân infime.

Comenteaza