Cu juniorii înainte! Campionii naţionali, pregătiţi să joace pentru „U” în Liga I

Cu juniorii înainte! Campionii naţionali, pregătiţi să joace pentru „U” în Liga I
Starea dezastruoasă în care se regăseşte „U” din punct de vedere financiar ar putea determina un proiect similar celui de la Viitorul Constanţa, iar clujenii să se bazeze pe juniori în acest retur.

Reunirea lotului Universităţii Cluj bate la uşă, iar în acest moment nu se ştie o listă exactă a jucătorilor care vor fi prezenţi la primul antrenament din acest an. O mare parte dintre fotbaliştii din tur au părăsit deja „corabia în derivă", iar cei care sunt legaţi încă prin contract nu au fost anunţaţi care va fi viitorul lor.

Antrenorul grupei de juniori A a lui „U", Călin Sălăgean, cel care a câştigat anul trecut campionatul naţional rezervat tinerilor sub 17 ani, e convins că momentul este ideal pentru a se implementa un proiect nou la echipa mare, în care „studenţii" să se bazeze în mare parte pe fotbalişti tineri, de perspectivă.
Andreas Calcan, Octavian Ursu, Mădălin Mureşan sau Lucian Baciu sunt nume care în acest moment nu le spun prea multe fanilor Universităţii dar care, începând cu finalul lui februarie, ar putea fi cei care vor purta tricoul cu „U" pe piept în încercarea de a salva echipa de la retrogradare. Într-un moment în care Rapid Bucureşti a anunţat că va miza doar pe fotbalişti tineri, iar Dinamo încearcă să apuce pe un drum similar, Universitatea va apela şi ea la fotbaliştii tineri, din propria ogradă. „U" are marele avantaj că are în curte una dintre cele mai talentate grupe de copii şi juniori din România, câştigătoare anul trecut a campionatului naţional sub 17 ani. Pe lângă ei, în curtea „Şepcilor roşii" se mai află o serie de tineri jucători care au mai cochetat în trecut cu prima echipă.
Călin Sălăgean, antrenorul campionilor din vara trecută, crede că „U" şi-ar putea croi o echipă capabilă să facă faţă în acest retur de campionat dacă apelezează la fotbaliştii tineri. „Copiii sunt de mare perspectivă. Avem grupa care a câştigat campionatul, cei de 17 ani, dar mai sunt şi mulţi de 18-19 ani, foarte talentaţi şi care pot face faţă în Liga I. Bine, e greu să-i arunci pe toţi în luptă, ai mai avea nevoie lângă ei de 2-3 jucători cu experienţă, cum e Pătraşcu sau Szilagyi. Calcan, Ursu, Mureşan sau Baciu sunt fotbalişti de 18-19 ani, care deja pot intra în echipă, pe lângă ei pot veni cei care au câştigat campionatul anul trecut. Dan Zdroba, spre exemplu, e convocat de fiecare dată la naţionala de juniori sub 18 ani, Dulap, un alt fotbalist talentat, e şi el în circuit. Uite ce se întâmplă la Rapid şi la Dinamo, toţi vor să pună bază pe juniori, într-un campionat în care e din ce în ce mai greu să plăteşti salarii mari", a spus Sălăgean. Acesta oferă exemplul Viitorul Constanţa ca unul de urmat, în condiţiile în care echipa patronată de Gheorghe Hagi are cea mai mică medie de vârstă din România şi a terminat prima parte a campionatului pe locul 11. Interesant e că în cursa pentru titlul naţional de juniori, „U" a învins tocmai Viitorul Constanţa, în partida din semifinale, scor 1-0. Unicul gol al acelei întâlniri a fost marcat de fundaşul Radu Crişan, plecat în vară la Petrolul Ploieşti. „Există calitate, asta e clar. Băieţii îmi spun de multe ori: <<Domn' profesor, noi am bătut Viitorul şi uite că ei joacă în Liga I. Noi de ce n-am face-o?>> Ei îşi doresc foarte mult să joace pentru „U", unii mi-au zis că n-ar dormi trei nopţi dacă ar şti că pot evolua pentru echipa mare. Şi, fără supărare, nu cred că vreunul dintre ei ar fi, valoric, sub diferiţi străini aterizaţi în România pe salarii enorme. Până la urmă e un proiect la care te poţi înhăma, iar peste trei ani să culegi roadele. Sunt puţine echipe din România care se pot lăuda cu un centru de juniori cu atât de multe talente", a explicat Sălăgean. În acest moment, situaţia Universităţii nu lasă altă cale, decât cea descrisă de Călin Sălăgean, adică formarea unei echipe din juniori, care să fie întărită şi cu alţi fotbalişti cu experienţă. Faţă de formaţia care a încheiat turul pe locul 17, de la Universitatea au plecat 12 jucători, cei mai importanţi fiind Dragoş Balauru, Christou Paraskevas, Alex Dos Santos sau Paulinho Pestana. Reunirea lotului este programată pentru ziua de luni, cel mai probabil la Cluj Arena. Pe de altă parte, situaţia financiară nu permite, cel puţin până în acest moment, efectuarea unui cantonament în ţară sau străinătate.

Pătraşcu vine la reunire

Unul dintre cei mai importanţi jucători ai lui „U" din turul campionatului, Bogdan Pătraşcu, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că se va prezenta luni la reunirea lotului, deşi nu l-a anunţat nimeni oficial care sunt planurile echipei pentru perioada imediat următoare. „Sincer, n-am vorbit cu nimeni din conducere pentru că nu ştiu exact cine e în conducere. Mărginean? Cu el n-am vorbit niciodată. Eu citesc site-ul vostru în fiecare zi, mă documentez din presă ca să aflu ce se întâmplă la echipă. Voi veni la reunire, dar în rest nu ştiu ce se va întâmpla", a spus Pătraşcu. În mod normal, după reunire, „studenţii" ar trebui să efectueze vizitele medicale obligatorii, însă nici acest lucru nu este încă sigur.


Cine antrenează echipa

Marius Popescu a anunţat în repetate rânduri că nu doreşte să părăsească echipa, în ciuda situaţiei delicate şi a faptului că nu a încasat nici un ban în ultimele cinci luni. Cu toate astea, „Papi" nu poate să mai stea pe bancă în Liga I din cauză că nu deţine licenţa PRO, obligatorie în primul eşalon. În aceste condiţii, dacă se vrea începerea campionatului, Ioan Mărginean, acţionarul majoritar din acte, este nevoit să găsească un antrenor care să deţină respectiva acreditare pentru Liga I.

 

Etichete
Comenteaza