Cristi Pustai preia conducerea tehnică la Pandurii

Cristi Pustai preia conducerea tehnică la Pandurii
Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat, sâmbătă, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu antrenorul Cristian Pustai pentru ca acesta să preia conducerea tehnică a echipei.

"Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a ajuns la un acord cu antrenorul Cristi Pustai pentru a prelua conducerea tehnică a echipei. Staff-ul noului antrenor îi va avea în componenţă pe Flaviu Șomfălean - antrenor secund, Ferencz Bajko - preparatorul fizic și Valentin David - antrenor cu portarii. Noul antrenor va fi prezentat oficial mâine în cadrul unei conferinţe de presă", se arată în comunicatul clubului Pandurii.

Cristian Pustai pregătea, din 2007, echipa Gaz Metan Mediaş.

Marţi, antrenorul Petre Grigoraş şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu clubul Pandurii Târgu Jiu. Grigoraş preluase conducerea tehnică a Pandurilor în 4 octombrie 2010. În acest sezon, după 19 etape, echipa gorjeană ocupă locul 4 în Liga I, cu 35 de puncte, la egaliate cu formaţia FC Vaslui, situată pe locul 3.

 

Comenteaza