Torţa olimpică a FOTE se va aprinde la Bucureşti în 3 februarie

DISTRIBUIE
Flacăra olimpică, unul dintre simbolurile Jocurilor Olimpice moderne, care va arde pe toata perioada desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia Braşov - 2013, va sosi la Bucureşti, direct de pe Stadionul Panathenaic din Atena, pe data de 3 februarie.
Flacăra va aprinde Torţa olimpică a FOTE care, timp de o săptămână, până la 9 februarie, va fi expusă într-un loc special amenajat pe esplanada din faţa sediului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR).
Aprinderea torţei olimpice a FOTE va avea loc în cadrul unei ceremonii speciale care va începe la ora 14.30. Şapte vestale din Ansamblul Vertige vor prezenta un moment artistic emoţionant, prin dansul lor ritual urmând a-i purta pe cei prezenţi undeva în Grecia Antică, se precizează într-un comunicat.
La finalul manifestării va avea loc o conferinţă de presă.
DISTRIBUIE
Comenteaza