Neplătit de luni de zile la Ploieşti, Cojocnean a ales să joace la Vaslui

Neplătit de luni de zile la Ploieşti, Cojocnean a ales să joace la Vaslui
Fostul jucător al Universităţii, plecat la „pachet” la Petrolul, în vară, şi-a reziliat contractul cu echipa finanţată de Florian Walter. Sebastian Cojocnean se afla în conflict de mai mult timp cu petroliştii şi spera să prindă un contract în străinătate, dar în cele din urmă s-a înţeles cu FC Vaslui.

El a primit acordul Petrolului de a se transfera gratis doar după ce a renunţat la ultimele salarii la Ploieşti. La Vaslui îl va avea ca antrenor pe Viorel Hizo, tehnician cu care a mai colaborat la Universitatea Cluj, pe vremea când echipa evolua în Liga secundă şi se afla în lupta pentru promovare. Cea mai bună perioadă a carierei a petrecut-o la "U" Cluj, în mandatul lui Ionuţ Badea, ajungând la un moment dat şi în vederile echipei naţionale.

Situaţia de la Petrolul Ploieşti devine din ce în ce mai incertă. Surse din lumea fotbalului susţin că Florian Walter se va retrage din vară complet de la echipă. În plus, Petrolul renunţă cu uşurinţă la jucători importanţi. Adrian Cristea a fost cedat la Standard Liege, pentru 350.000 de euro, iar Galamaz a plecat în Cipru , la Anorthosis, liber de contract. Până acum, „lupii galbeni" i-au transferat pe Romario (ex Gloria Bistriţa),Renan (ex Rapid Bucureşti) şi Paraskevas (ex "U" Cluj) toţi venind din postură de jucători liberi.

 

Etichete
Comenteaza