Ziua insolvenţei la „U": Miză de 1,3 milioane de euro pentru „Şepcile roşii"

Ziua insolvenţei la „U
Tribunalul Comercial Cluj va judeca azi noua cerere de intrare în insolvenţă depusă de administratorii FC „U" SA. Dacă judecătorul va accepta declanşarea procedurii, conturile clubului vor fi deblocate, iar echipa va primi o infuzie serioasă de capital.

Societatea care administrează clubul de fotbal „U" Cluj va intra miercuri, cel mai probabil, în procedură de insolvenţă. Tribunalul Comercial a amânat săptămâna trecută o decizie în acest caz, după ce le-a solicitat reprezentanţilor clubului de fotbal să completeze dosarul cu o serie de acte. În cazul în care judecătorul va decide deschiderea procedurii de insolvenţă, conturile clubului vor „scăpa" de sechestrul ANAF, iar Liga Profesionistă de Fotbal va putea să vireze suma de 1,3 milioane de euro, reprezentând tranşa a doua din drepturile tv aferente sezonului trecut. Pe aceşt bani mizează şi responsabilii echipei antrenate acum de Ionel Ganea în încercarea de a evita retrogradarea.

Aventura declanşării procedurii de insolvenţă, începută chiar în primele zile ale anului, s-ar putea încheia azi, printr-un verdict al Tribunalului Comercial. La începutul lunii ianuarie, avocaţii clubului au cerut insolvenţa, invocând datorii de aproape 6,7 milioane de euro, însă judecătorul a refuzat, motivând că nu există o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor în acest sens. Decizia AGA a venit şi ea, în urmă cu o săptămână, iar imediat avocaţii clubului condus în acte de Ioan Mărginean au depus o nouă cerere de insolvenţă. Verdictul a fost amânat pentru data de azi, iar reprezentanţii clubului au fost înştinţaţi că trebuie să prezinte exerciţiul financiar pe anul trecut şi transferurile patrimoniale din ultimele 120 de zile. Dosarul a fost completat, de acest lucru asigurându-se chiar Ioan Mărginean, omul care deţine în acte 98 la sută din acţiunile FC „U" SA fiind ieri prezent la sediul clubului din cartierul Gheorgheni. FC „U" este reprezentat în instanţă de o casă de avocatură din Bucureşti.


Miza deschiderii procedurii de insolvenţă o reprezintă deblocarea conturilor, aflate acum sub sechestrul ANAF, şi infuzia de capital pe care urmează să o facă Liga Profesionistă de Fotbal. Universitatea trebuie să încaseze a doua tranşă din drepturile tv aferente sezonului trecut, suma ridicându-se la 1,3 milioane de euro. Practic, de aceşti bani depinde tot planul stabilit de Mărginean pentru retur ,care vizează o salvare in-extremis de la retrogradare. De altfel, cel poreclit „Limoniu" a arătat în cererea de deschidere a insolvenţei că Universitatea trebuie să se reorganizeze pentru a reuşi să evite retrogradarea şi să încaseze, astfel, cel puţin 1,2 milioane de euro şi în sezonul viitor, reprezentând drepturile TV. „Obiectivul principal urmărit de societate este menţinerea în Liga I a echipei de seniori, fapt ce ar genera încasarea la sfârşitul anului competiţional 2012-2013 a unei sume cuprinse între 1-1,4 milioane de euro, în funcţie de locul ocupat în clasament, reprezentând contravaloarea drepturilor de televiziune", a arătat actualul acţionar majoritare. Mărginean a specificat şi lichidatorul judiciar pe care şi-l doreşte în cazul declanşării insolvenţei: Global Money Recovery Oradea.

6,7 milioane de euro

este suma totală a datoriilor clubului clujean, dintre care mai bine de jumătate reprezintă creanţe către Florian Walter, respectiv împrumuturile efectuate de către fostul acţionar în perioada în care a deţinut clubul.

1,3 milioane de euro

va încasa Universitatea Cluj de la LPF, reprezentând tranşa a doua din drepturile de televiziune, sumă pe care conducerea se bazează în tentativa de evitare a retrogradării.

Etichete
Comenteaza