„U" a rămas fără căpitan! Szilagyi s-a „rupt" în meciul cu Steaua şi lipseşte la Constanţa

„U
Căpitanul Universităţii Cluj, Zsolt Szilagyi, a suferit o contuzie puternică în timpul partidei cu Steaua şi nu va putea evolua cu Viitorul Constanţa, în partida de mâine, decisivă în lupta pentru evitarea retrogradării.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Lotul Universităţii a plecat de ieri la Bucureşti, iar azi va ajunge la Constanţa în vederea meciului cu Viitorul. „Studenţii" au mai multe probleme de efectiv, cea mai importantă absenţă fiind cea a lui Szilagyi. Căpitanul Universităţii s-a accidentat în timpul jocului cu Steaua şi a fost lăsat acasă, însă acesta ar putea reveni pe teren în meciul cu CS Turnu Severin, din etapa următoare. „Nu este nimic grav cu Szilagyi, are doar o contuzie mai puternică, dar nu e nimic alarmant. Va fi apt pentru meciul următor", a explicat antrenorul secund Marius Popescu.

"U" nu va conta la Constanţa nici pe Lucian Turcu, Victoraş Iacob şi Vasile Gheorghe. Nici ultima achiziţie, Tony Nwakaeme, nu a fost inclus în lot, însă nigerianul va putea evolua contra Severinului. Tot în meciul cu oltenii urmează să revină în tricoul „alb-negru" şi Janos Szekely, cel care urmează să semneze azi contractul cu Universitatea.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .