Infuzie financiară din partea fanilor: „U" a vândut 3500 de bilete la un meci cu porţile închise

Infuzie financiară din partea fanilor: „U
Universitatea Cluj a încasat aproape 17.500 de lei de pe urma biletelor de solidaritate cumpărate de fani pentru meciul cu CS Severin, la care au avut acces doar femeile şi copiii.

Fanii „Şepcilor roşii" au oferit o nouă mostră de devotament. Cifrele oficiale indică faptul că suporterii au cumpărat aproximativ 3500 de bilete de solidaritate la jocul cu CS Severin, în condiţiile în care nu aveau dreptul să intre pe stadion. Clubul a încasat, astfel, peste 17.500 de lei, iar oficiali anunţă că acţiunea se va repeta şi la partida cu Concordia Chiajna, din 30 martie la care, de asemenea, pe stadion vor putea intra doar femeile şi copiii cu vârste de până la 14 ani.

Atitudinea suporterilor de la meciul cu CS Severin i-a emoţionat şi pe fotbaliştii Universităţii. Într-un gest nemaiîntâlnit în România, „studenţii" au urcat în tribună pentru a le saluta pe fanele şi pe copiii care i-au încurajat timp de 90 de minute cu Severinul, dar şi pentru a cânta alături de suporterii strânşi în număr mare în afara stadionului. „Nu a fost ceva premeditat. Am hotărât atunci, pe gazon, să mergem în tribună. Nu am mai întâlnit aşa ceva, a fost un sentiment special. Ne simţim iubiţi aici, la „U" Cluj, şi sperăm să le oferim suporterilor cât mai multe victorii şi motive de bucurie. Am înţeles că s-au cumpărat foarte multe bilete, în condiţiile în care terenul era suspendat. E extraordinar!", a spus unul dintre titularii Universităţii în partida cu CS Severin.

Conducerea clubului au postat pe site-ul oficial un mesaj de mulţumire adresat celor peste 1100 de femei şi copii care au luat loc în tribune, dar şi celor câteva sute de suporteri care s-au strâns afară şi au urmărit jocul cu ajutorul unui video-proiector. „În aceste momente de bucurie, când încă mai savurăm victoria echipei noastre, inevitabil gândurile noastre de mulţumire se îndreaptă spre superba galerie formată din femei şi copii, care ne-au susţinut şi ne-au purtat spre victorie. Aceleaşi gânduri şi pentru galeria exilată în exteriorul stadionului care într-o simbioză superbă cu femeile şi copii din interior, ne-au susţinut şi ne-au încurajat pe toată durata meciului. Mulţumiri şi recunostiinţa pentru cei ce au achiziţionat bilete de solidaritate, aducându-şi astfel aportul la susţinerea financiară a echipei", se arată în mesajul postat pe site-ul clubului clujean. Antrenorul Ioan Viorel Ganea s-a declarat şi el impresionat de ataşamentul de care au dat dovadă fanii. „Este o victorie importantă, însă mai avem mult de muncit, nu am rezolvat nimic încă. Îi felicit pe jucători pe dăruire şi le mulţumesc fanilor pentru tot ceea ce au făcut. Ideea de urca în tribune le-a aparţinut în exclusivitate jucătorilor", a spus Ganea, la finalul partidei de luni.

Universitatea a reuşit pentru prima dată după şapte etape să treacă peste linia retrogradării, ocupând acum locul 14 în clasament, cu 21 de puncte, unul peste Ceahlăul Piatra Neamţ, prima echipă sub linie. În etapa viitoare, „studenţii" vor evolua pe terenul celor de la FC Braşov, partida fiind programată luni, de la ora 19:00, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

 

Modelul Dynamo Dresda

În urmă cu un an, clubul din fosta RDG s-a ales cu terenul suspendat pentru o etapă ca urmare a incidentelor provocate de fani la meciul din Cupă, contra Borussiei Dortmund. Fanii lui Dynamo Dresda, consideraţi printre cei mai fanatici din Germania, au aruncat cu torţe şi fumigene în teren, iar măsurile au fost drastice, astfel că echipa a fost nevoită să joace fără suporteri în următorul meci din 2.Bundesliga, contra celor de la Ingolstadt. Fanii au făcut atunci un gest fără precedent şi au cumpărat toate cele 32.000 de bilete puse în vânzare, în condiţiile în care nu au putut să intre pe stadion şi au urmărit meciul pe un ecran gigant.

Etichete
Comenteaza