Contra după ce a învins Universitatea: Uitaţi ce stadion frumos, ce galerie frumoasă, e păcat că pot să ajungă în liga secundă din cauza problemelor financiare

Contra după ce a învins Universitatea: Uitaţi ce stadion frumos, ce galerie frumoasă, e păcat că pot să ajungă în liga secundă din cauza problemelor financiare
Ploaie de goluri pe Cluj Arena azi în meciul dintre Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti. Au învins oaspeţii, dar antrenorul Cosmin Contra spune că elevii săi au evoluat "împotriva revelaţiei acestui an".

 

"A fost un meci capcană, împotriva echipei revelaţie a acestui an, pe care Ganea a reuşit să o pună foarte bine în teren", a spus Contra după meci. "Aveam nevoie de seriozitate, de jocul bun pe care l-am practicat în ultimele meciuri. Mă bucur că pentru câteva ore suntem pe locul doi, îmi doresc ca miercuri să ne batem pentru locul secund. Pe sentimente era important să simtă ceva, era important să-şi facă datoria. Uitaţi ce stadion frumos, ce galerie frumoasă, e păcat că pot să ajungă în liga secundă din cauza problemelor financiare. Grozav a făcut cel mai bun meci de când sunt eu antrenor. A înţeles că avem nevoie de el la capacitate maximă. Sper să fie săptămâna lui Gicu Grozav. Dacă asta l-ar ambiţiona, mi-aş dori să joc în fiecare săptămână cu „U" Cluj. E o presiune plăcută să joci în câteva zile două meciuri decisive".

Petrolul a învins Universitatea cu 4-2 pe Cluj Arena, în această după-masă. Vezi aici meciul în format live text

Etichete
Comenteaza