Avocaţii clujeni au echipă de fotbal şi vin de la campionatul european cu medalie de bronz

Avocaţii clujeni au echipă de fotbal şi vin de la campionatul european cu medalie de bronz
Avocaţii clujeni şi-au făcut echipă de fotbal, pe care au botezat-o după o bancă falimentară, şi s-au întors de la campionatul european cu două medalii.

Avocaţii clujeni şi-au făcut echipă de fotbal, Dacia Felix Cluj-Napoca, ce vine mâine înapoi în Cluj de la campionatul european de fotbal al avocaţilor, care a avut loc în Italia, şi unde clujenii au obţinut duminică medalia de bronz, dar şi titlul de cel mai bun portar al turneului.

Anul trecut aceeaşi echipă a obţinut titlul de vicecampioană mondială la turneul final al campionatului mondial de fotbal al avocaţilor. brazilia

Echipa e antrenată de avocatul Călin Budişan, care e şi portar şi care a fost considerat cel mai bun goal-keeper al competiţiei. În concurs s-au înscris 22 de echipe din 14 ţări.

Budişan e membru al echipei de la înfiinţarea sa, din 2004. "Atunci am participat la prima ediţie a campionatului României, la Balaton. Cele mondiale sunt din doi în doi ani, anul viitor vor fi la Budapesta, iar cele europene sunt intercalate, tot o dată la doi ani", spune el. "Nivelul fotbalistic e foarte bun şi e greu să găsim jucători în lot, am jucat înainte să plecăm la Europene cu Sănătatea Cluj (echipă din Liga III-n.red.) şi am făcut egal, 2-2; şi ei fac fotbal, nu se joacă, ca noi".

 

Etichete
Comenteaza