S-a terminat telenovela Paraskevas: unde a ajuns fostul căpitan al lui „U"

S-a terminat telenovela Paraskevas: unde a ajuns fostul căpitan al lui „U
Fundaşul cipriot Christou Paraskevas (foto) a semnat în iarnă cu Pandurii Târgu-Jiu, dar transferul său a fost contestat imediat de către Horia Ţiril, fostul administrator judiciar al Universităţii.

Mutarea face obiectul unui proces aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, în care clubul clujean cere 500.000 de euro în schimbul fotbalistului. Luni, oficialii Pandurilor au anunţat că situaţia s-a reglementat, iar cipriotul a devenit jucătorul lor.

Preşedintele Eugen Pârvulescu a confirmat mutarea la Radio GSP. „Dacă Viera pleacă, aşa cum îşi doreşte, ne-am asigurat. Am luat astăzi jucător din naţionala Ciprului, pe Paraskevas de la Universitatea Cluj. A venit deja la noi, se pregăteşte de astăzi la Sibiu, acolo unde ne aflăm în cantonament", a spus Pârvulescu. Cipriotul Paraskevas a fost om de bază în echipa din tur a Universităţii, purtând în majoritatea meciurilor şi banderola de căpitan. Tot ieri, echipa gorjeană a anunţat transferul unui alt fost fotbalist al Universităţii, brazilianul Erico da Silva (23 de ani). Fundaş central, dar şi închizător, Erico a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti ai „Şepcilor" în turul campionatului. Brazilianul a efectuat deja vitzita medicală la noua sa echipă şi a ajuns în cantonamentul de la Sibiu, conform prosport.ro.

 

 

Etichete
Comenteaza