Tony se prezintă la Timişoara: “E un fotbalist important, avem mare nevoie de el”

Tony se prezintă la Timişoara: “E un fotbalist important, avem mare nevoie de el”
ACS Poli Timişoara , una dintre surprizele acestui început de campionat, cu 4 puncte în primele două etape, îşi întăreşte lotul cu un fost atacant de la ”U” Cluj.

Poli a învins-o pe Dinamo în prima rundă, a remizat în Gruia cu CFR Cluj, însă tehnicianul Valentin Velcea are şi alte motive de satisfacţie. Fostul atacant al Universităţii, Tony Nwakaeme (foto centru), este aşteptat astăzi la antrenamentele formaţiei de pe Bega, fotbalistul rezolvându-şi problemele legate de viză. „Îl aşteptăm luni (astăzi, n. red.), îl dorim de mult timp, şi-a dat acordul să joace la noi, iar acum şi-a rezolvat şi documentaţia, are viză şi va juca la noi. Este un jucător important cu evoluţii foarte bune, l-am văzut în câteva meciuri şi sunt impresionat de calităţile sale. Avem nevoie de Tony şi mă bucur că va juca la noi. Ne întărim lotul.Toată lumea va vedea o echipă a Timişoarei foarte frumoasă. Vom fi surpriza plăcută a acestui campionat", a explicat antrenorul lui Poli.

Tony a evoluat în sezonul trecut la Universitatea Cluj, fiind unul dintre cei mai importanţi oameni din formaţia lui Ionel Ganea. În iunie i-a expirat contractul, iar Poli i-a oferit un angajament superior, 5.000 de euro salariu lunar, plus o primă de instalare de 10.000 de euro. La "U" Cluj salariile nu depăşesc 3.000 de euro pe lună.

 

Etichete
Comenteaza