Piţurcă a amânat etapa a VII-a a Ligii I. Când se joacă derby-ul Clujului

Piţurcă a amânat etapa a VII-a a Ligii I. Când se joacă derby-ul Clujului
Etapa a VII-a a Ligii I a fost amânată, ieri, de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, la cererea selecţionerului Victor Piţurcă. Acesta a cerut timp suplimentar pentru a pregăti meciurile echipei naţionale, cu Ungaria (6 septmbrie) şi Turcia (9 septembrie), decisive pentru calificarea la barajul pentru Cupa Mondială din Brazilia. Etapa şi, implicit, derby-ul dintre „U” şi CFR, se va juca în week-end-ul 13-15 septembrie.

Etapa a VII-a a Ligii I a fost amânată, ieri, de către Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, la cererea selecţionerului Victor Piţurcă. Acesta a cerut timp suplimentar pentru a pregăti meciurile echipei naţionale, cu Ungaria (6 septmbrie) şi Turcia (9 septembrie), decisive pentru calificarea la barajul pentru Cupa Mondială din Brazilia. Etapa şi, implicit, derby-ul dintre „U" şi CFR, se va juca în week-end-ul 13-15 septembrie.


„Comitetul Executiv a aprobat solicitarea selecţionerului echipei noastre naţionale, Victor Piţurcă, de a se amâna jocurile programate în cadrul etapei a şaptea a campionatului Ligii I, programată imediat după disputarea meciurilor din play-off-ul Ligii Campionilor şi Europa League, permiţându-se pregătirea în cele mai bune condiţii a decisivelor meciuri ale echipei naţionale contra Ungariei şi Turciei, din cadrul preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014", se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al FRF. Echipa naţională a României va întâlni, la 6 şi 9 septembrie, pe Arena Naţională, reprezentativele Ungariei, respectiv Turciei în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. În etapa a VII-a, programată iniţial pentru 31 august, cele mai importante meciuri erau „U" - CFR şi Pandurii Târgu-Jiu - Dinamo Bucureşti.

Până la întâlnirea directă, „U" va juca în campionat cu Concordia Chiajna, acasă, şi în deplasare cu Dinamo Bucureşti. În schimb, CFR se va deplasa în „Ghencea" pentru meciul cu Steaua, iar apoi va primi vizita Coronei Braşov.

 

Etichete
Comenteaza