Cota lotului CFR, cu peste 15 mil euro mai mică decât a Stelei
- Scris de Ovidiu Cornea
- 25 Aug 2013, 18:38
- Sport
- Ascultă știrea

Valoarea lotului echipei CFR Cluj este cotată în prezent la 27,9 mil euro, sub nivelul pe care îl înregistra în vara anului 2009, când era estimat la 30 mil euro, conform portalului transfermarkt.de. Maximul atins de lotul "feroviar", ca valoare, potrivit sursei citate, a fost în decembrie 2012, după parcursul foarte bun din Liga Campionilor, depăşind cuantumul de 46 mil euro.
În prezent cel mai bine cotat al CFR-ului rămâne portarul Mario Felgueiras, estimat la 4 mil euro. De precizat că doar doi alţi feroviari mai depăşesc cota de 2 mil euro, Kapetanos, estimat la 2,4 mil euro şi Camora, evaluat la 2,2 mil euro. Valoarea estimată a lui Cadu a ajuns la 1,5 mil euro, sub nivelul atins de acesta acum 5 ani, de 1,6 mil euro.
Spre deosebire de iarna trecută CFR a pierdut câţiva din cei mai valoroşi fotbalişti, ca Sougou, Bastos şi Luis Alberto, iar ulterior pe Gabi Mureşan şi Ivo Pinto. Totodată în prezent lotul clujenilor este alcătuit din 27 de jucători, spre deosebire de decembrie 2012 când în lot figurau 36 de fotbalişti.
De cealaltă parte, valoarea lotului echipei Steaua Bucureşti este estimată în prezent la 45,35 mil euro, practic similar cu valoarea atinsă de CFR în iarna trecută, când steliştii valorau 39,63 mil euro, cu un lot mai puţin numeros decât al clujenilor.
Cel mai scump jucător al Stelei este Chiricheş, evaluat la 8 mil euro. Conform oficialilor clubului bucureştean acesta urmează să fie transferat însă la Totteham, cele două cluburi ajungând la un acord, pe 9,5 mil euro.
Nu mai puţin de 4 stelişti ating sau depăşesc pragul de 3 mil euro: Chipciu - 3,5 mil euro, Bourceanu - 3,2 mil euro, Tănase şi Latovlevici - câte 3 mil euro. Alţi 3 stelişti atng sau depăşesc nivelul de 2 mil euro: Tătăruşanu - 2,8 mil euro, Pintilii - 2,5 mil euro, Adrian Popa - 2 mil euro. Lotul Stelei este alcătuit de asemenea din 27 de jucători, din care doar 5 străini, spre deosebire de CFR care numără 15 fotbalişti din străinătate în lot.