Ei când vor să fluiere se fac de râs: „U”, victima arbitrajului şi la Vaslui

Ei când vor să fluiere se fac de râs: „U”, victima arbitrajului şi la Vaslui
Universitatea a pierdut pentru a opta oară în acest sezon de Liga I şi, pentru că propriile greşeli nu sunt suficiente pentru a fi învinşi, „studenţii” sunt faultaţi dur şi de arbitri. La câteva zile după ce Robert Dumitru a inventat un penalty la finalul meciului cu ACS Poli (1-2), Cristi Balaj l-a imitat şi le-a oferit vasluienilor un cadou nesperat. Vasluiul a învins cu 2-0, iar clujenii au preluat „lanterna roşie”.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Cu Florian Walter în tribuna oficială şi Mihai Teja pe bancă se preconiza un nou început la Universitatea. Adrian Borza a confirmat că „studenţii" vin cu alt aplomb şi a tras puternic, în diagonală, dar Cerniauskas a respins (7). Jocul curajos al Universităţii a fost frânt, însă, de câteva atacuri tăioase ale vasluienilor care au şi marcat, până la urmă. Habib Balde, una dintre „petardele" meciului, a întors o minge perfect pentru adversari, iar Madson a tras puternic, fără speranţe pentru Veselovsky. Golul i-a lovit pe clujeni în moalele capului, iar Mendy s-a pierdut cu totul, pasând şi el pentru adversar. Antal i-a iertat, însă, pe clujeni, după ce Veselovsky a respins din faţa vasluianului. Finalul de repriză a fost echilibrat, iar Borza a încercat o execuţie spectaculoasă, „foarfecă" peste poartă.

De la cabine, elevii lui Mihai Teja au revenit mult mai montaţi. Takacs şi-a driblat un adversar, a centrat perfect pentru Lemnaru, dar Cerniauskas a respins de pe linia porţii lovitura de cap a atacantului. „U" a atacat cu cap şi pentru prima dată în acest sezon a renunţat la mingile lungi. Totuşi, meciul s-a decis în doar câteva minute. Antal a scăpat spre poartă, l-a lobat pe Veselovksy şi s-a ciocnit apoi de portarul slovac. Mingea era, deja, ieşită din joc. Cristi Balaj, cotat între primii trei arbitrii din România, a dictat penalty spre şocul general, inclusiv vasluienii neînţelegând, în primă fază, ce se petrece. A fost a doua lovitură de la 11 metri consecutivă dictată împotriva lui „U" la o fază la care atacantul advers trimite pe lângă Veselovsky şi apoi se ciocneşte de portar. Schema a fost inventată de Nanu şi aprobată de Robert Dumitru, la meciul cu ACS Poli. Vineri, Antal n-a refuzat nici el cadoul şi a marcat pentru 2-0 (51). Clujenii au căzut şi psihic, astfel că ocaziile mari le-au aparţinut oamenilor lui Porumboiu, dar Veselovsky a salvat de fiecare dată şi, foarte important, nu s-a mai lovit vreun adversar de el.

„U" e ulitma în Liga I, cu doar patru puncte şi nici o victorie, urmând ca în etapa viitoare să întâlnească acasă pe Viitorul Voluntari (ex-Constanţa).

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .