Un fost jucător de la "U" face senzaţie în Israel. Granzii l-au pus în capul listei de transferuri VIDEO

Un fost jucător de la
Tony Nwakaeme (foto) s-a transferat în vară la anonima formaţie Hapoel Ra'anana, din prima ligă israeliană, dar s-a impus ca titular şi e considerat deja vedeta echipei.

Atacantul nigerian a contribuit în sezonul trecut la salavarea Universităţii de la retrogradare, dar a rămas fără angajament la finalul campionatului. Iniţial acesta îşi dăduse acordul să evolueze la ACS Timişoara, dar a refuzat în ultimul moment propunerea bănăţenilor şi a dat curs unei oferte din Israel, de la Hapoel Ra'anana, echipă din prima ligă.

Fotbalistul şi-a câştigat rapid locul de titular şi i-a impresionat pe conducătorii echipe, iar în următoarea perioadă de mercato ar putea fi vândut pe o sumă considerabilă. Formaţia sa este pe locul al treilea după 10 etape şi Nwakaeme e considerat cel mai important fotbalist, intrând deja pe lista de achizţii a mult mai puternicelor echipe Maccabi Tel Aviv şi Hapoel Haifa. În ultima etapă de campionat, echipa lui Tony s-a impus cu 3-0 în faţa lui Ashod, iar ultimul gol a fost marcat de nigerian, acesta ajungând la trei reuşite în nouă partide oficiale.

Atacantul a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care a îmbrăţişat de copiii din tribune şi cu o explicaţie elocventă: „Mi-a spus <<Tony, eşti rege, îmbrăţişază-mă!>> Aşa că am zâmbit şi l-am luat în braţe!".

Vezi mai jos imagini cu prestaţia atacantului nigerian:

Etichete
Comenteaza