20 de suporteri au interzis la meciu "U" Cluj-FC Braşov

20 de suporteri au interzis la meciu
Efective de jandarmi vor asigura măsurile de ordine cu ocazia meciului Universitatea Cluj - FC Braşov, programat vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 19.00, pe Stadionul Cluj Arena. Un număr de 20 de suporteri au interzis pe stadion.

Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive, persoanele care se aflã în stare vãditã de ebrietate sau se aflã, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene au interzis pe stadion. De asemenea, este interzis accesul în arena sportivă cu torţe, fumigene sau orice alte obiecte contondente sau arme.

De asemenea, 16 suporteri ai echipei ,,F.C. Universitatea Cluj" şi 4 suporteri ai echipei ,,F.C.Braşov" au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.

 

 

Etichete
Comenteaza