Planul prin care "U" vrea să devină o forţă în România. Walter: "Luăm totul pas cu pas!"

Planul prin care
Finanţatorul Universităţii e tentat să investească masiv în echipă din vară, dacă echipa
se va salva de la retrogradare.

Florian Walter speră să mai atragă investitori lângă echipă şi ia în calcul atacarea podiumului în Liga 1 începând din sezonul următor. Aflându-se în insolvenţă, Universitatea nu are dreptul să participe în cupele europene pe durata procesului, dar poate ieşi din aceste proceduri dacă îşi achită datoriile.

La finalul partidei cu Steaua, antrenorul Mihai Teja a oferit câteva declaraţii interesante, spunând că există posibilitatea ca Universitatea să-şi propună calificarea într-o cupă europeană începând din campionatul următor. „Sigur că îmi doresc să am performanţe în carieră şi visez să ajung mai sus în viitor. Acum sunt la Universitatea Cluj şi ne luptăm să ne salvăm de la retrogradare. Dacă "U" îşi propune de la anul calificarea într-o cupă europeană, poate că voi fi tot aici", a explicat Teja. Preşedintele clubului , Vlad Munteanu, a precizat că se lucrează intens pentru ca Universitatea să ajungă o formaţie importantă în România. „Vom aduc echipa unde îi este locul, în elita fotbalului românesc. Am venit să ajut şi să facem performanţă şi vom reuşi", a punctat oficialul „Şepcilor roşii". Acesta ţine în permanenţă legătura cu Florian Walter, la fel ca şi Mihai Teja. Iar veştile ce vin dinspre Bucureşti sunt îmbucurătoare pentru viaţa Universităţii, care ar putea să atace podiumul din sezonul următor. „Îmi pare foarte rău pentru meciul cu Steaua, am jucat foarte bine o repriză, mi-a plăcut cum am stat în teren. Mihai a aşezat echipa excelent, puteam să înscriem , dar apoi a venit acel gol chiar în ultima secundă a primei reprize şi n-am reuşit să ţinem ritmul în partea a doua. Deocamdată nu am făcut nimic, trebuie să scoatem puncte, lupta asta e foarte grea. Dacă ne vom lupta pentru o cupă europeană din sezonul următor? Mai întâi să ne salvăm, apoi facem paşii care trebuie făcuţi. E posibil, luăm totul pas cu pas", a declarat Walter, pentru ZIUA de CLUJ.

Clubul are datorii de 2,3 milioane de euro, asumate printr-un plan de reorganizare care a fost prelungit de la 36 la 48 de luni printr-o decizie a Tribunalului Comercial Cluj. Pentru a putea participa într-o cupă europeană începând cu sezonul 2015-2016, aşa cum se plănuieşte, Universitatea trebuie să facă dovadă achitării datoriilor însumate până la 29 martie 2015, data limită de predare a dosarului de licenţiere.

Practic, formaţia "studenţească" trebuie să iasă din insolvenţă pentru a putea juca într-o competiţie europeană. În tot acest timp, Vlad Munteanu se află în căutarea unor parteneri care să se asocieze cu "U", fie sponsori fie posibili investitori, viitori acţionari. Preşedintele "Şepcilor" poartă de la o vreme încoace negocieri cu mai mulţi oameni de afaceri din Germania pe care încearcă să-i atragă de partea clubului.

Etichete
Comenteaza