Viitorul - ”U” 1-0. Și-au dorit puțin, nu au obținut nimic VIDEO

Viitorul - ”U” 1-0. Și-au dorit puțin, nu au obținut nimic VIDEO
Universitatea a pierdut meciul de polo cu Viitorul.

Meciul Viitorul - "U" a început cu 50 de minute, din cauză că terenul de la Chiajna a devenit o veritabilă orezărie după ploaia torențială de duminică seara. Chiar și cu eforturile organizatorilor, partida a semănat mai degrabă cu una de polo.

A fost un meci în care Universitatea a încercat să joace "ermetic" și să obțină punctul care să se elibereze de stresul unei posibile retrogradări.

Și-a dorit puțin și nu a obținut nimic. În minutul 91, la o lovitură liberă de la 35 de metri, Dică a pus capul pentru victoria Viitorului. Universitatea a mai avut o fază de atac, după ce de-a lungul întregului meci a amenințat de numai două ori poarta lui Balauru, dar fără să schimbe tabela.

Universitatea rămâne cu 36 de puncte, iar Viitorul și Brașovul au venit la 33. În acest moment, alături de Corona, pe locurile retrogradabile se află Oțelul, cu 31 de puncte, și Săgeata, cu 32. Etapa viitoare se joacă la mijlocul săptămânii, iar ”U” va întâlni Steaua, pe Cluj Arena.

VEZI FAZELE VIDEO.

Viitorul - ”U” 1-0

Marcator: Dică 91

Viitorul: Balauru - Manea, Mitrea, Larie, Toşca - Daminuţă, Lazăr (46 Țâru) - Mitriţă, N. Dică, Fl. Tănase (58 Axente) - Gavra (76 Mitriță). Antrenor: Bogdan Vintilă.

”U” Cluj: Veselovsky - Ciupe, Ninu, Abrudan, Tîrnăcop - Bucşa, Lungu - Boutadjine, Cristocea (42 Machado), Maximilian Nicu - V. Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja.

 

 

Etichete
Comenteaza