Sancţiuni dure pentru "U": Fără peluze la meciul de rămas bun

Sancţiuni dure pentru
Suporterii nu vor avea acces în peluzele Cluj Arena la meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, programat în etapa a XXXIV-a a Ligii I. Decizia aparţine Comisiei de Disciplină a FRF, în urma evenimentelor de la partida cu Steaua Bucureşti, scor 0-1.

Mai mult, „U" a primit şi o amendă de 30.000 de lei.

Conform comunicatului CD, clubul a fost sancţionat pentru „introducerea și aprinderea în stadion a obiectelor și materialelor prevăzute în art. 81, alin. 3 (torţe, petarde fumigene)" şi pentru „afişarea sub orice formă de inscripţii rasiste, xenofobe și jignitoare, scandarea de cuvinte/expresii jignitoare şi obscene ori emiterea de sunete în scop jignitor".

„E important că vom încheia acest campionat acasă, în faţa propriilor fani. Totuşi, ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Steaua trebuie să ne dea de gândit tuturor - nouă ca şi club, dar şi firmei de pază partnere. Momentul pătrunderii acelui băiat pe terenul de joc putea duce la un nou incident Ploieşti, iar acesta trebuie să fie un semnal de alarmă. Suporterii Universităţii au dat dovadă de-a lungul timpului de un ataşament ieşit din comun faţă de echipă, iar tocmai de aceea acest eveniment trebuie analizat cu toată seriozitatea pentru a nu se mai repeta vreodată", a declarat Vlad Munteanu, administratorul special al Universităţii.

De asemenea, jucătorul Ionuţ Târnăcop a fost suspendat două etape şi a primit 3.000 de lei penalitate sportivă ca urmare a cartonaşului roşu primit în ultimul minut al partidei cu Steaua.

 

Etichete
Comenteaza