CFR a ajuns la un acord pe trei sezoane cu Mateo Susic, în vârstă de 23 de ani, fost jucător la Energie Cottbus, care este fundaş dreapta. Astfel formaţia din Gruia a reuşit al doilea transfer, după cel al fundaşului central Jaime Simoes, venit din liga a doua portugheză, de la Beira Mar.
"Clubul CFR 1907 Cluj şi fundaşul lateral de origine croată Mateo Susic, au ajuns la un acord privind colaborarea pentru trei sezoane. Îi dorim mult succes lui Mateo la noua sa echipă şi performanţe cât mai notabile în toate competiţiile", se arată pe site-ul oficial al clubului.
Transferul lui Mateo Susic vine pe fondul nemulţumirii conducerii CFR-ului faţă de jucătorii de pe flancul drept al defensivei. Titular a fost Maftei, căruia i-a expirat contractul, iar Tiago Lopes şi Javier Velayos au dezamăgit. Primul a avut doar cinci apariţii în retur, iar Velayos a intrat de zece ori pe parcursul întregului campionat.
Portughezul Jaime Simoes vine pe un post vacant. Din centrul apărării au dispărut Piccolo şi Rada, iar situaţia căpitanului Cadu este incertă. Acesta trebuie să comunice oficial clubului până în 16 iunie dacă va mai rămâne la Cluj.
Mateo Susic
Data naşterii: 18.11.1990
Locul: Mostar, Bosnia Herţegovina
Vârstă: 23 de ani
Înălţime: 1,81 metri
Post: fundaş dreapta
Echipe în carieră: HNK Brotnjo Citluk, Zrinjski Mostar, NK Istra 1961, Energie Cottbus
Jaime Simoes
Data naşterii: 11 iunie 1989
Locul: Portugalia
Vârsta: 24
Înălţime: 1,88 metri
Post: fundaş central