Dorit de "U" Cluj, s-a înțeles cu Dinamo

Dorit de
Gicu Grozav este noul jucător al formației din "Ștefan cel Mare".

După repatrierea lui Marius Niculae, Dinamo s-a înțeles aseară cu internaționalul Gicu Grozav, jucător care a evoluat în ultimii doi ani pentru Terek Groznîi, în Rusia. Fotbalistul va fi prezentat oficial astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, transmite Mediafax

El s-a aflat în litigiu cu fosta sa formație și a optat să revină în Liga I, acolo unde a mai fost dorit de "U" Cluj, echipă pentru care a jucat în perioada 2011-2012, marcând șase goluri. 

Finanțatorul Florian Walter a confirmat interesul pentru Grozav și a anunțat că-l va aștepta, alături de impresarul său, la discuții. Mai mult, internaționalul de 24 de ani a urmărit din loja Cluj Arena partida Universității cu Pandurii Târgu Jiu, din sferturile de finală ale Cupei României, câștigată de "studenți" cu 1-0. 

Grozav a plecat gratis de la "U", ajungând la Petrolul Ploiești, pentru ca în vara anului 2013 să fie transferat la Terek, în Cecenia, în schimbul a 2,2 milioane de euro. Nu s-a adaptat în Rusia și a evoluat foarte puțin. 

De altfel, ultimul său meci oficial datează din martie 2014. 

 

UPDATE 15:04: Grozav s-a înțeles cu șefii dinamoviști, dar va fi prezentat abia în zilele următoare, după ce își va lămuri situația cu fostul club. 

"Ne-am înţeles cu Gicu Grozav, e un jucător pe care l-am dorit cu toţii. Va semna până în vară, cu opţiune pentru încă un an de zile", a anunțat managerul Daniel Stanciu, conform Prosport.

Comenteaza