Rivalii siamezi. "U" şi CFR au obţinut victorii identice, primele din 2015 - VIDEO

Rivalii siamezi.
"U" şi CFR nu obţinuseră până sâmbătă niciun succes în Liga I, anul acesta. Ambele se puteau lăuda cu aceeaşi contraperformanţă: doar două egaluri în şase meciuri. Diferenţa era de un gol: Universitatea nu marcase deloc, CFR avea o reuşită, semnată Chanturia. Similitudinile au mers sâmbătă şi mai departe: "U" şi CFR au învins cu 1-0, iar golurile victoriei au fost marcate de Castillion, respectiv Larie, în minute ale meciului foarte apropiate: 56, reuşita olandezului, 55, a fundaşului feroviar.

Sâmbătă a fost ziua Clujului în Liga I. Mai întâi CFR, apoi şi "U" au obţinut victorii la limită, dar extrem de importante. Universitatea a făcut 23 de puncte şi a trecut în faţa Rapidului, CFR a ajuns la 15 puncte şi a părăsit ultimul loc în clasament.

Castillion dă restartul pentru "U"

Universitatea a câştigat cu multă şansă partida de pe teren propriu cu Rapid. În faţa a doar 3.000 de spectatori, clujenii au început bine meciul, apoi s-au retras în apărare, iar oaspeţii au trecut de două ori, până la pauză, pe lângă marcarea unui gol. Veselovsky a avut o nouă zi magică, în special la pătrunderea lui D. Niculae (min. 44).

În partea a doua, introducerea lui Viveiros s-a dovedit mutarea de succes a lui Adi Falub. La numai 3 minute de la intrarea pe teren, portughezul s-a luptat pentru o minge în tuşă, a centrat în faţa porţii, Buchta a gafat, iar Castillion a înscris în poarta goală. Rapid a dominat ce a mai rămas din meci, dar "U" s-a apărat eroic.

VIDEO: VEZI AICI GOLUL MARCAT DE CASTILLION

"Pentru noi era o victorie necesară pentru salvarea de la retrogradare. Aceasta ne permite să ne gândim că avem şanse să ne salvăm. Dacă nu câştigam astăzi, distanţa era mult prea mare faţă de celelalte formaţii. Mai avem multe meciuri de jucat, a fost o victorie chinuită, am muncit pentru ea. A fost o încărcătură psihică mare după meciul cu CFR, mă bucur că băieţii au reuşit să o gestioneze", a spus, la final, antrenorul Falub.

VIDEO: VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI

"U" - Rapid 1-0 (0-0)
Marcator: Castillion 56'
"U" Cluj: Veselovsky - Ciupe, Skvorc, Neag, Bambara - Costin (53 Viveiros), A. Lungu - Gravenberch (74 Cr. Munteanu), Ceppelini (86 Van der Breck), Mengolo - Castillion. Antrenor: Adrian Falub.
Rapid: Buchta - Sapina, Borda (40 Al. Dan), Cmovs, J. Oriol - Garai, Gecov - Meulens (66 Kikas), Joao Coimbra (60 Benson), E. Oriol - D. Niculae.
Arbitru: Istvan Kovacs.

Larie şi-a spălat din păcate

A ratat un penalty în semifinala Cupei României, cu "U", dar sâmbătă s-a revanşat. Ionuţ Larie a înscris golul victoriei la Giurgiu, după o lovitură de colţ. CFR a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest an, dar a profitat şi de moralul scăzut al "astralilor", care au rămas cu numai câteva zile înainte fără patron. Ioan Niculae va trebui să ispăşească doi ani şi jumătate de închisoare, cu executare.

În afara unui şut din afara careului a lui William de Amorim, respins de Mihai Mincă, Astra nu se poate lăuda cu ocazii de gol. Ce-i drept, nici dincolo nu a fost festival de ratări: două şanse de gol a mai avut CFR, cea a lui Jazvic, cu capul, la faza imediat premergătoare marcării golului, şi şutul lui Tade (35), când mingea l-a lovit pe Lung jr. în picior şi a defilat prin faţa porţii.

"Sper să fie acele trei puncte care să ne ajute pentru moral, dar și pentru viitor. Cu un ochi râd și cu un ochi plâng, pentru că nu am putut trece peste penalty-ul ratat, la loviturile de departajare, în semifinala cu "U" Cluj. Mi-aș fi dorit foarte mult calificarea în finala Cupei României. Personal, mi-a părut rău de Trică. Dacă nu ratam acel penalty din Cupă poate altul era rezultatul final și poate mai rămânea la echipă. Sper însă să mai am șansa de a lucra cu el", a declarat Ionuţ Larie.

La meciul următor, CFR ar putea avea un alt antrenor. "Eu am fost numit de către conducere ca să mă ocup de acest meci cu Astra. Săptămâna viitoare va avea loc o ședință în care se va decide cine va fi antrenor", a spus Dican, la finalul partidei de la Giurgiu.

VIDEO: VEZI AICI REZUMATUL MECIULUI

Astra - CFR 0-1 (0-0)
Marcator: Larie 55'
Astra: Lung jr. - Gorupec, Oros, Găman, Morais - Takayuki, Florescu (64 Ioniţă) - Enache (72 Chiţu), Budescu, De Amorim - Fatai (46 Roşu). Antrenor: Dorinel Munteanu.
CFR: Mincă - Jakolis, Larie, Carp, Camora - Veres, Petrucci - Lopes (90+3 Păun), Dore, Jazvic (87 Chanturia) - Tade (81 Muniru). Antrenor: Francisc Dican.
Arbitru: Robert Dumitru.

 

Comenteaza