"U" Mobitelco a câştigat Campionatul Naţional U20 de baschet masculin
- Scris de Dan Dracea
- 07 Mai 2015, 17:33
- Sport
- Ascultă știrea
După ce au mers la Bucureşti pentru Turneul Final neînvinşi în sezonul regulat, baschetbaliştii de la "U" au învins în toate cele trei partide ale competiţiei, încoronându-se campioni naţionali la categoria de vârstă sub 20 de ani.
Clujenii au învins pe rând pe Vipo Bucureşti (93-66), LPS Focşani (104-72) şi Dinamo Bucureşti (104-82). LPS Focşani şi Vipo Bucureşti au completat podiumul competiţiei.
"Este un titlu aşteptat, pentru că am dominat această categorie de vârstă de la începutul sezonului şi până acum, la final. Este o premieră atât pentru mine, ca antrenor, cât şi pentru club să încheiem un sezon la o categorie de vârstă fără înfrangere! Îi felicit pe băieţi, mulţi dintre ei îşi termină cu această ocazie junioratul şi le doresc mult, mult succes în carieră," a spus antrenorul principal al echipei, Răzvan Cenean.
Alături de acesta, în stafful tehnic s-au mai aflat Horia Pascu şi Branko Cuic, ajutaţi de kinetoterapeutul Tudor Pintea.
Lotul deplasat la Bucureşti a fost format din jucătorii Wilhelm Brosser, Szabo Lorand, Amedeo Casale, Daniel Tamaşdan, Dragoş Gheorghe, Andrei Şerban, Anders Teir, Kuti Nandor, Vlad Colceriu, Mirel Dragoste, Bogdan Pogăcean, Andrei Mureşan.