CFR 1 luptă cu Viitorul 2, pentru sferturile Cupei României
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Oct 2015, 17:41
- Sport
- Ascultă știrea

CFR a nimerit peste un adversar relative lejer în optimile de finală ale Cupei României, Viitorul 2 Constanţa. Mai complicată este deplasarea, foarte lungă şi obositoare, cum nu se poate mai nepotrivită înaintea meciului de campionat cu FCSB, din Gruia, programat duminică seara.
Francisc Dican, care şi-a salvat postul după victoria de la Timişoara, 2-1, va trimite în teren o echipă cu multe rezerve. CFR este în lupta pentru un loc în play-off-ul Ligii I şi are nevoie mai mare de o victorie cu FCSB decât de o victorie categorică împotriva puştilor lui Hagi.
Singurul accidentat este Guima, indisponibil încă de la începutul lunii august. Meciul va avea loc miercuri, de la 18.00, pe stadionul din localitatea Ovidiu.
Echipa probabilă
Mincă – D. Coelho, Tînc, Goian, V. Bruno – Veres, Nascimento –Jakolis, Negruţ, Nouvier – Beleck.
În optimile Cupei României, aseară s-au jucat meciurile FC Braşov - Astra Giurgiu, Concordia Chiajna - CSMS Iaşi şi ACS Poli Timişoara - Petrolul Ploieşti. Miercuri sunt programate partidele SC Bacău - ASA Târgu Mureş, FC Viitorul - FC Botoşani, Pandurii Târgu Jiu – Dinamo, iar joi, FCM Baia Mare - Steaua.