Victorie cu BC Mureş. "U"-BT intră în a doua parte a sezonului regulat de pe locul al doilea

Victorie cu BC Mureş.
"U"-BT a încheiat prima parte a sezonului regulat cu o victorie spectaculoasă, 80-72, cu BC Mureş, formaţia care o eliminase anul trecut din play-off încă din faza sferturilor de finală.

"U"-BT a învins sâmbătă seara formaţia BC Mureş şi, datorită acestei victorii, se clasează pe locul al doilea la finalul primei părţi a sezonului regulat. Clujenii au fost conduşi la un moment dat cu 14 puncte, dar au avut o revenire spectaculoasă şi nu au mai avut emoţii în ultimul minut de joc. Principalul artizan al întoarcerii tabelei a fost fundaşul Filip Adamovic, autor al unor pătrunderi spectaculoase. Meciul s-a terminat 80-72 (20-23, 14-18, 25-13, 21-18), la care Adamovic a contribuit cu 18 puncte, Dykes şi Pasalic, cu câte 14, Torok şi Jorovic, cu câte 9, Zigeranovic şi Kalnicenko, fiecare cu 7, Jucan, cu două. În acest meci, Branko Jorovic a revenit pe teren după o accidentare; medicii aveau suspiciuni că ar fi suferit o ruptură de ligamente încrucişate, dar acestea nu s-au confirmat. Meciul de sâmbătă s-a jucat în Sala Sporturilor "Horia Demian".

În partea a doua a sezonului regulat, echipele de pe locurile 1-6 vor juca între ele şi se va stabili ordinea echipelor pentru play-off. Cele şase formaţii sunt, conform clasamentului, CSM Oradea, "U"-BT, Steaua, BC Mureş, CSMU Craiova şi CSU Sibiu. Cele mai bune două formaţii din campionatul echipelor care luptă pentru locurile 7-12 vor fi incluse de asemenea pe tabloul play-off-ului.

"Am avut niște probleme pe pozițiile patru, am avut șapte greșeli în aproximativ zece minute, ceea ce ne-a cauzat niște probleme, a trebuit să ajustăm puțin jocul nostru. Am fost și puțin mai lenți în prima jumătate a meciului, deplasările astea lungi ne afectează, ma bucur însă că în partea a doua a meciului toată lumea s-a mobilizat la maxim. Este o victorie pe care ne-o doream și pe care o dedicăm acestui public absolut extraordinar și care astăzi ne-a purtat spre victorie de-a lungul întregului meci! În orice joc, sunt echipe care domină într-o perioadă, «run»-uri, cum le spunem noi, nu sunt decisive decât foarte rar, nici acum nu a fost decisiv run-ul nostru, pentru că oaspeții au întors jocul. Până la urmă, decisiv e sfertul al patrulea, depinde cum gestionezi momentele importante ale jocului. A fost un meci între învingători, iar când în teren se întâlnesc învingători mai ies și scântei, însă nu s-au depășit limitele. Dincolo de faptul că în teren suntem adversari, în afara lui suntem prieteni, suntem sportivi, nu ne permitem să facem lucruri lipsite de bun simț. Întotdeauna ne dorim locul întâi, acum suntem pe doi, suntem la două înfrângeri în spatele liderului. Nu este relevant în acest moment, este o poziție convenabilă... Nu suntem mulțumiți decât cu locul 1, întotdeauna am fost așa și pentru asta am luptat și vom lupta în continuare!", a declarat Marcel Ţenter.

Bosniacul Muhamed Pasalic a subliniat că echipa clujeană a fost "permisivă" cu adversarii, apoi a dat atenţie detaliilor şi s-a impus. "Am știut de la început că Mureșul este o echipă foarte bună, ei au venit la Cluj și au jucat foarte bine. Vreau să îi felicit pe colegii mei pentru această frumoasă victorie, a fost un meci greu, un adevărat derby și cred că am arătat acestui minunat public că suntem o echipă bună și că în final chimia acestei echipe începe să funcționeze. În prima jumătate am fost prea permisivi cu adversarul, i-am lăsat să joace, însă când am început să fim atenți la detalii, să jucăm mai tare și să ne implicăm toți cei de pe parchet în joc, a devenit mai simplu. Trebuie să ne pregătim mental și fizic pentru următoarele meciuri, toate vor fi tari! Sunt încrezător, suntem o echipă cu adevărat bună și nu îmi fac griji. Branko Jorovic este un jucător foarte important pentru noi, înțelege foarte bine baschetul și suntem bucuroși că a revenit alături de noi și e sănătos. Este important să rămânem toți apți, chiar dacă mai pierdem câte un meci, e important să fim sănătoși în vederea play-off-ului!", a declarat Pasalic.

 

Comenteaza