Lucian Bute are, la 36 de ani, şansa obţinerii celei mai prestigioase centuri din carieră, WBC

Lucian Bute are, la 36 de ani, şansa obţinerii celei mai prestigioase centuri din carieră, WBC
Lucian Bute va urca din nou în ring şi va boxa pentru centura mondială WBC, pe 30 aprilie, împotriva lui Badou Jack, un american de origine suedeză, anunţă www.boxingnews24.com

Cei doi pugilişti au fost în negocieri şi în trecut pentru a organiza o gală, însă abia acum s-a putut ajunge la un acord. Badou Jack face parte din echipa celebrului Floyd Mayweather şi este reprezentat de Al Haymon, acelaşi impresar pe care îl are şi Bute.

În vârstă de 32 de ani, Badou Jack are în palmares 20 de victorii (12 prin knock-out) şi o singură înfrângere. De partea cealaltă, Bute are 30 de victorii şi trei înfrângeri.

În ultimii patru ani, românul a pierdut cu Carl Froch, Jean Pascal şi James De Gale şi a câştigat de două ori, cu Andrea Di Luisa şi Denis Gracev. Locaţia galei nu a fost deocamdată anunţată oficial.

 

Comenteaza