Simona Halep, victorie la Cincinnati. S-a calificat în sferturile de finală ale turneului

Simona Halep, victorie la Cincinnati. S-a calificat în sferturile de finală ale turneului
Simona Halep este a doua favorită la câştigarea competiţiei americane, după nemţoaica Angelique Kerber.

Jucătoarea de tenis Simona Halep (locul 4 în clasamentul mondial) a câştigat, joi, meciul cu australianca Daria Gavrilova (poziţia 47 WTA), scor 6-1, 6-2, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Premier 5 de la Cincinnati, disputat pe hard şi dotat cu premii de 2.503.250 de dolari.

Halep și Gavrilova (47 WTA) s-au mai înfruntat de trei ori până acum, scorul fiind favorabil româncei cu scorul de 3-1. Gavrilova a obținut singura sa victorie anul acesta în turul al doilea la Roma, cu 6-3, 4-6, 6-3, în timp ce Halep și-a luat revanșa la Montreal, cu 6-2, 6-3. Prima confruntare a avut loc anul trecut, la Indian Wells, Halep învingând în turul secund cu 2-6, 6-1, 6-2.

"A fost foarte cald azi la Cincinnati, mă bucur că am terminat meciul repede. Ştiam că trebuie să fiu agresivă, să nu o las să vină peste mine. Are un forehand foarte bun. Sunt mulţumită de jocul meu. La serviciu am fost bine, dar mai am lucruri de îmbunătăţit", a declarat Halep după meci, relatează mediafax.ro.

În urma victoriei de joi Simona Halep obţine 190 puncte WTA și un cec de 58.390 dolari.

Următoarea sa adversară va fi poloneza Agnieszka Radwanska (N. 5) sau britanica Johanna Konta (N. 10).

 

Comenteaza