Mobilizare la U-BT. Echipa lui Silvăşan e la un meci de grupele Champions League

Mobilizare la U-BT. Echipa lui Silvăşan e la un meci de grupele Champions League
Pentru a se califica în grupele competiţiei, clujenii au nevoie de o victorie la cel puţin patru puncte diferenţă cu turcii de la Uşak Sportif.

U-BT Cluj-Napoca întâlneşte Uşak Sportif în manşa secundă din ultimul tur al preliminariilor pentru Basketball Champions League, astăzi, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă.

În primul joc, "studenţii" au fost învinşi la o diferenţă de doar trei puncte, 90-93, în Turcia.

Cei mai buni marcatori ai Universităţii au fost Kyndall Dykes şi Aleksandar Rasic (ambii câte 22 puncte), urmaţi de Adamovic (14), Barro (11), Torok (10), Vlad Moldoveanu (8) şi Maksym Pustozvonov (3).

Punctele turcilor au fost înscrise de Lyons (21), Monroe (19), Demirel (14), McKissic (13), Candan (12), Kairys (9), Feimanis (9), Kavaklioglu (4), Sonmez (1), Hazell (1).

Pentru a se califica în grupele competiţiei, "U" are nevoie de o victorie la cel puţin patru puncte diferenţă.

"Ne dorim foarte mult să mergem mai departe. Este un meci de totul sau nimic, dar am încredere în echipa mea. Jucătorii mei au dovedit că sunt băieţi de mare caracter şi că sunt capabili să întoarcă rezultatul. E un avantaj pentru noi faptul că s-a întrerupt campionatul în această perioadă, dar nu trebuie să uităm că fiecare joc din Champions League s-a disputat la o distanţă de doar două zile. Aşteptăm cât mai mulţi oameni la sală şi sperăm să facem pasul către grupele Champions League", a spus antrenorul U-BT, Mihai Silvăşan, pentru ZIUA de CLUJ.

U-BT - Uşak Sportif se joacă în această seară, de la ora 20:00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Comenteaza