Armenia-România 0-5. Seară perfectă pentru tricolori

Armenia-România 0-5. Seară perfectă pentru tricolori
România a învins categoric Armenia cu 5-0 în deplasare şi a readus speranţa în sufletul suporterilor români că vor avea din nou spectacol şi rezultate la meciurile naţionalei de fotbal.

După 1-1 cu reprezentativa Muntenegrului, la Cluj, naţionala noastră a făcut un joc perfect cu Armenia, la Erevan, în preliminariile pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018 din Rusia, şi a adus prima victorie a tricolorilor cu Christoph Daum pe banca tehnică.

Golurile au fost marcate de Stancu, în minutul 4, din penalty, Adi Popa, minutul 10, Răzvan Marin, minutul 12, Stanciu, minutul 30 şi Chipciu, minutul 59.

România, cu o echipă schimbată faţă de meciul cu Muntenegru, a profitat din plin de omul în plus pe care l-a avut încă din minutul 3 şi a jucat extrem de ofensiv, mai ales în prima repriză, obţinând o victorie la scor, cu un neverosimil 4-0 la pauză.

Jucătorul lui Hagi, Răzvan Marin, a reuşit să marcheze un gol superb chiar la debutul său la echipa naţională.

Peste câteva zile, marţi, România va juca, tot în deplasare, cu echipa Kazahstanului, care a fost învinsă de Muntenegru cu acelaşi scor, 5-0.

VEZI CRONICA

 

Comenteaza