Duel cu fosta echipă a lui Ghiță Mureșan

Duel cu fosta echipă a lui Ghiță Mureșan
Baschetbaliștii clujeni și-au aflat, joi, programul meciurilor din faza următoare a grupelor FIBA Europe Cup.

Prima partidă este programată pe 14 decembrie 2016, în deplasare, cu Alba Fehervar (Ungaria). O săptămână mai târziu, U-BT va juca acasă cu fosta echipă a lui Ghiță Mureșan, Pau-Lacq-Orthez (Franța). Pe 4 noiembrie 2017, Universitatea va primi vizita celor de la BK Pardubice (Cehia), iar apoi se vor desfășura meciurile retur. 

Câștigătoarele celor șase grupe din această fază a Europe Cup, plus două din cele mai bune formații de pe locul secund, se vor califica în optimile competiției. Aici se vor alătura, de asemenea, și opt echipe eliminate din Basketball Champions League.

Universitatea a încheiat pe locul secund grupa G, din sezonul regulat al FIBA Europe Cup, cu 11 puncte. Baschetbaliștii clujeni au înregistrat cinci victorii și un singur eșec în cele șase meciuri disputate. Pe primul loc s-au clasat turcii de la Gaziantep, cu același punctaj, dar cu avantajul victoriei obținute la Cluj în penultima etapă. Locurile 3 și 4 au fost ocupate de Aek Larnaca, respectiv KB Peja. 

La Pau-Lacq-Orthez, una dintre viitoarele adversare ale "studenților", a evoluat și fostul mare baschetbalist clujean Ghiță Mureșan, între 1991 și 1992, respectiv 2001 și 2002. 

Programul următoarelor meciuri ale clujenilor din FIBA Europe Cup. Ora și locul disputării jocurilor vor fi stabilite pe parcurs, informează clubul pe site-ul oficial.

Etapa 1: Miercuri, 14 decembrie 2016

Alba Fehérvár (Ungaria) - U-BT Cluj Napoca (România)

Etapa 2: Miercuri, 21 decembrie 2016

U-BT Cluj Napoca (România) - Pau-Lacq-Orthez (Franța)

Etapa 3: Miercuri 4 ianuarie 2017

U-BT Cluj Napoca (România) - BK Pardubice (Czech Republic)

Etapa 4: Miercuri, 11 ianuarie 2017

U-BT Cluj Napoca (România) - Alba Fehérvár (Ungaria)

Etapa 5: Miercuri, 18 ianuarie 2017

Pau-Lacq-Orthez (France) - U-BT Cluj Napoca (România)

Etapa 6: Miercuri 25 ianuarie 2017:

BK Pardubice (Czech Republic) - U-BT Cluj Napoca (România)

Comenteaza