"U" Cluj e pe val după victoriile pe linie din amicale. "Sunt foarte mulțumit de aportul băieților"

Antrenorul "Șepcilor roșii", Marius Popescu, a analizat prestația elevilor săi din perioada de pregătire, unde au câștigat toate cele cinci amicale disputate până acum.

Universitatea Cluj a trecut în meciurile de verificare de CSM Hunedoara (2-0), Unirea Jucu (2-1), Industria Galda de Jos (3-2), FC Zalău (3-1) și Cetatea Deva (5-1).

"Este o perioadă grea, cu antrenamente intense și câte două meciuri amicale pe săptămână, dar suntem pe drumul cel bun. Venim după cinci rezultate pozitive, un aspect important, de luat în seamă, pentru că fiecare succes, chiar și la acest nivel, fie el și-n pregătiri, ajută jucătorii să crească din toate punctele de vedere, mai ales când majoritatea dintre ei sunt tineri.

Am întâlnit echipe destul de puternice, multe din Liga a III-a. Sunt mulțumit de aportul băieților, chiar dacă mai au unele lucruri de pus la punct până la reluarea campionatului. Sper să o țină tot așa, din victorie în victorie, să-i văd crescând în joc de la un meci la altul", a declarat "Papi", pe site-ul clubului.

Următorul amical al "studenților" este programat miercuri, de la ora 12:00, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu, cu CS Ocna Mureș. "U" Cluj va începe cel mai probabil returul pe 18 martie, într-o deplasare cu CFR Dej. Prima etapă din acest an, în care "U" stă, a fost amânată pentru 4 martie din cauza terenurilor impracticabile.

Conform noilor modificări, echipa lui Marius Popescu ar fi trebuit să debuteze în retur pe 11 martie, la Tritenii de Jos, dar meciul respectiv s-ar putea amâna și el. ”Alb-negrii” au încheiat pe locul 1 prima parte a sezonului, cu 40 puncte, obținând 13 victorii și un singur egal.

Comenteaza