Jandarmii impun restricții la meciul CFR Cluj - FCSB
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Apr 2017, 11:48
- Sport
- Ascultă știrea

Evenimentul sportiv se va disputa luni, 17 aprilie, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, din Cluj-Napoca, de la ora 20:30. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19:00, doar pe bază de bilete şi de invitaţii. Un suporter al echipei FCSB are interdicţie de a participa la meciul de fotbal.
În conformitate cu legea privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, accesul publicului prin dispozitivele electronice de acces (turnichete), paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractate de organizator.
Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, Gruparea de Jandarmi face următoarele recomandări: spectatorii să ajungă din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces; suporterii să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice; legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea de operaţiuni cu materiale pirotehnice, deci spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte.
Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societăţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine.
De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive, avertizează jandarmii.