Ionuț Larie pleacă de la CFR Cluj. S-a înțeles cu FCSB
- Scris de Robert Popa
- 12 Mai 2017, 23:52
- Sport
- Ascultă știrea

Aflat în ultimele luni de contract cu CFR Cluj, Larie a fost cedat gratis la Steaua. Acesta va încasa 100.000 euro la semnătură și 10.000 euro pe lună, anunță ProSport.
"M-a sunat aseară (joi - n. red.) Gigi Becali. În mare parte ne-am înțeles. El mă voia de peste un an, dar abia acum s-a concretizat mutarea", a declarat Ionuț Larie în sursa citată.
Transferul fundașului de 30 ani a fost realizat cu o zi înaintea ultimului meci al CFR-ului din acest sezon, cu Viitorul. În funcție de rezultatul pe care îl vor obține, "feroviarii" pot decide viitoarea campioană a României. O victorie ar avantaja FCSB, iar un eșec ar fi favorabil constănțenilor. Partida este programată sâmbătă, de la ora 20:00, la Ovidiu. Acest meci va fi ultimul pentru Larie în tricoul lui CFR Cluj.
"Era liber să semneze cu oricine, pentru că se afla în ultimele 6 luni ale înţelegerii cu noi. Mă bucur pentru Larie că şi-a găsit un contract care să îi convină. Este un băiat de mare caracter şi merită să joace în continuare la cel mai înalt nivel", a spus președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, pe fanatik.ro.
Ionuț Larie a venit la CFR Cluj în 2014, iar în actuala stagiune a bifat 40 apariții pentru ardeleni în toate competițiile, reușind să marcheze și 2 goluri. În 2016, Larie a câștigat Cupa României cu CFR după o finală cu Dinamo.
De-a lungul carierei, fundașul central a mai evoluat la Farul Constanța, CSM Râmnicu Vâlcea, Delta Tulcea și FC Viitorul.