INTERVIU Răzvan Greu: ”Toate echipele vor încerca să o încurce pe ”U”, dar sunt sigur că vom promova”
- Scris de Robert Popa
- 26 Iul 2017, 14:27
- Sport
- Ascultă știrea
Originar din Târgu-Mureș, Greu s-a mutat în Cluj la vârsta de 15 ani. A evoluat prima dată la celebra școală de fotbal Ardealul, iar apoi a fost adus în echipa "Șepcilor roșii" de către profesorul Mihai Georgescu. Pe 20 mai 2014, Greu a debutat la echipa mare a Universității, într-un meci cu Pandurii (scor 0-3), din utima etapă de campionat. A intrat în minutul 46, în locul lui Cristocea.
Tot în același an, a fost împrumutat la CS Mioveni, iar apoi la CSM Sighetu Marmației. În sezonul 2015-16 a devenit, însă, o prezență constantă în primul "11" al echipei de seniori a "studenților", cu care a evoluat în Liga a II-a.
În vara lui 2016 s-a transferat la Botoșani, unde a strâns 9 prezențe pe prima scenă, iar în primăvara acestui an a fost împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe. A bifat 14 meciuri în tricoul covăsnenilor, cu care a reușit să promoveze în Liga 1.
În această vară, tânărul mijlocaș s-a întors la "U" Cluj și este gata să pună umărul la revenirea clubului în fotbalul mare. Alături de el au venit și Octavian Ursu, respectiv Florin Cordoș, jucători cu care a mai evoluat la "U" în ediția 2015-16 din Liga a II-a.
Primul meci oficial al ”Șepcilor roșii” din nou stagiune este programat pe 9 august, în Cupa României, contra Unirii Dej, iar în 26 august va avea loc runda inaugurală din Liga a III-a.
La ce vârstă ai început fotbalul și cine te-a îndrumat spre el?
Am început la 12 ani. Am jucat la Târgu-Mureș la juniori, iar la 15 ani am venit la Cluj. Prima dată am mers la Ardealul, iar apoi domnul Mihai Georgescu m-a adus la Universitatea și aici am rămas. Am crescut în spiritul lui "U".
Mai e cineva în familia ta care practică fotbal sau alt sport?
Am un frate mai mic, care joacă la juniorii lui ASA Târgu-Mureș.
Ce te-a determinat să te întorci la "U" în această vară?
Am vrut să vin pentru a pune umărul la promovare. Eu sper să promovăm din liga a treia până în liga 1 și așa o să fie. Avem o echipă foarte bună și putem ajunge acolo.
Cum va fi noul sezon?
Eu cred că toate echipele o să se apere, vor încerca să ne încurce. Dar noi avem o echipă foarte bună și o să promovăm.
Echipa secundă a CFR-ului și-a înscris echipa secundă în Liga a III-a. Vă veți întâlni cu ei. Cum vezi această situație?
Nu ne sperie acest lucru, e un derby pentru noi, un derby al orașului. O să fie un meci frumos, dar sunt sigur că noi vom ieși învingători.
Povestește-mi despre perioada în care ai jucat la FC Botoșani.
Am fost jumătate de an acolo, dar după aceea am fost împrumutat la Sepsi, cu care am promovat în Liga 1 anul acesta.
Cum era atmosfera la Sepsi?
A fost o atmosferă bună, eu zic că din acest motiv am și promovat. Ne-am înțeles toți bine, aveam o echipă puternică.
De ce nu ai continuat acolo?
Ei au vrut să mă ia liber de contract, dar eu aparțineam de Botoșani.
Cine a fost idolul copilăriei tale?
Mie îmi place de Messi și țin cu FC Barcelona.
Cum îți petreci timpul liber?
Obișnuiesc să ies cu colegii la un suc, la o poveste.
Ai un film sau gen muzical preferat?
Nu neapărat, iar la filme nu mă uit.
Ce le transmiți fanilor înainte de începerea noului sezon?
Îi aștept la stadion în număr cât mai mare, să ne susțină, și nu îi vom dezamăgi. Sunt convins de asta.
CV RĂZVAN GREU
Data și locul nașterii: 16 martie 1995, la Târgu-Mureș
Înălțime: 1,82 m
Post: Mijlocaș
Echipa actuală: FC Universitatea Cluj
A mai jucat la Ardealul Cluj, CS Mioveni, CSM Sighetu Marmației, FC Botoșani și Sepsi Sfântu Gheorghe. Este cotat la 175.000 de euro pe portalul transfermarkt.com.