”U” caută prima victorie din Liga a III-a la Dej. Ce spune Mészáros înainte de vizita ”studenților”

”U” caută prima victorie din Liga a III-a la Dej. Ce spune Mészáros înainte de vizita ”studenților”
Fostul jucător și antrenor al ”Șepcilor roșii”, Alpár Mészáros, a prefațat partida dintre ”U” Cluj și Unirea Dej, programată în acest weekend. Tehnicianul dejenilor a dezvăluit și obiectivul echipei sale pentru acest sezon.

Universitatea Cluj a început campionatul cu o remiză în fața lui CFR 2, scor 1-1. Dorin Goga a deschis scorul pentru "Șepcile roșii", dar "feroviarii" au egalat pe final prin Alexandru Petruș.

De partea cealaltă, Unirea Dej a debutat cu stângul în noua ediție din Liga a III-a. Echipa antrenată de fostul "U"-ist, Alpár Mészáros (52 ani), a cedat cu 0-2 pe terenul Unirii Tășnad (județul Satu Mare). "Alb-negrii" ocupă locul 9 în Seria a V-a, cu un singur punct, iar dejenii se află pe 13 (0 puncte).

"Va fi un joc special, având în vedere că întâlnim echipa fanion a Clujului. Vom încerca să scoatem tot ce e mai bun din noi. Cunoaștem diferența de valoare dintre cele două formații și pot să spun că ei sunt total peste noi ca lot. Am avut o pregătire de doar două săptămâni înainte de campionat. E un meci special și pentru mine. "U" este echipa mea de suflet, unde am jucat și antrenat. E prima dată când voi juca împotriva ei în calitate de antrenor. Ca jucător s-a întâmplat o singură dată, pe când evoluam la Dinamo", a declarat Mészáros pentru ZIUA de CLUJ.

Chiar dacă nu a câștigat în prima rundă, Universitatea e văzută drept principala candidată la promovare de antrenorul Unirii Dej.

"U" este echipa care va promova. Asta e părerea mea. Locuiesc lângă Parcul Babeș, știu totul de când a pornit noul proiect. Știu ce putere are clubul, iar egalul cu CFR a fost doar un accident. Goga e unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria Universității Cluj. El a marcat și într-o victorie cu Rapidul, 2-1, în perioada când antrenam acolo. Alături de Giurgiu și Abrudan au un ax central foarte bun. Lotul echipei este foarte echilibrat și foarte mare. E un lot de divizia B, așa cum a zis și Sabău".

Alpár Mészáros a vorbit și despre posibilii adversari ai "Șepcilor roșii" în drumul către Liga a II-a.

"Metalurgistul Cugir e o echipă bună. Are și stadion, are tot ce-i trebuie pentru a se bate cu "U" Cluj la promovare. Părerea mea e că toate cele patru echipe din Alba sunt puternice (Metalurgistul, Unirea Alba Iulia, Performanța Ighiu și Industria Galda - n. Red.)".

Sezonul trecut, Unirea Dej s-a clasat pe locul 9 în Liga a III-a. În noua stagiune, obiectivul echipei va fi unul similar. Cei mai experimentați jucători din lotul lui Mészáros sunt Florin Alexandru și Adrian Nalați. Cei doi au jucat și în Liga 1, la Gloria Bistrița. Nalați (34 ani) a jucat inclusiv la CSM Poli Iași și Pandurii Târgu Jiu.

"Nalați și Florin Alexandru sunt singurii jucători mai experimentați. Au venit la echipă acum 10 zile. Și pentru ei perioada de pregătire a fost scurtă. Am adus și un camerunez pe linia de fund. Avem mulți jucători tineri. Unii mai și lucrează. Ne antrenăm în fiecare zi, dar chiar și așa, nu ne considerăm o echipă 100% profesionistă. Îl avem la conducere pe domnul Mircea Itu, care ține echipa de ani de zile. Obiectivul nostru e ca jucătorii nou veniți să se integreze. În ceea ce privește locul, ținând cont că seria e mult mai tare decât anul trecut, sper să terminăm între locurile 8 și 12".

Unirea Dej - FC Universitatea Cluj se joacă sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul Municipal din Dej. Întâlnirea va conta pentru etapa a doua din Liga a III-a.

Comenteaza