EuroBasket 2017. Suporteri români au ars un steag al Ungariei şi s-au întors cu spatele în timpul imnului

Mai mulţi suporteri ai echipei naţionale de baschet a României au aprins, marţi, un steag al Ungariei pe platoul din faţa Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, înaintea partidei dintre cele două reprezentative din cadrul Grupei C a Campionatului European de Baschet, EuroBasket 2017.
Focul a fost stins de către jandarmi. Purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj, Marius Ardelean, a declarat că nu a fost identificată persoana care a dat foc steagului Ungariei. Grupul de suporteri, format în majoritate din membri ai galeriilor sportive ale clubului „U” Cluj, a participat la meci, iar în momentul intonării imnului Ungariei, aceştia s-au întors cu spatele la terenul de joc.
În momentul intonării imnului României, un grup de suporteri ai Ungariei s-a întors, la rândul lor, cu spatele la teren, iar câţiva au făcut gesturi obscene. Pe parcursul jocului, grupul de suporteri români a scandat „Ţinutul Secuiesc, pământ românesc” şi a cântat „Treceţi batalioane române Carpaţii”, iar suporterii maghiari au scandat „Ria, Ria, Hungaria!”.