”U” Cluj va întâlni un club din liga a doua în Cupa României

”U” Cluj va întâlni un club din liga a doua în Cupa României
Universitatea Cluj și-a aflat adversarul din turul 4 al Cupei României, în urma tragerii la sorți efectuate la sediul Federației Române de Fotbal.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"Șepcile roșii" vor da piept cu locul 15 din liga a doua, Olimpia Satu Mare. Partida este programată pe 3 octombrie, de la ora 14:30, pe Cluj Arena. Miza jocului este extrem de importantă. Învingătoarea va accede în 16-imi, fază unde intră în competiție și cluburile din Liga 1.

"Studenții" au trecut până acum de Voința Cetate (7-0), Viitorul Ulmeni (s-a retras din competiție) și Comuna Recea (5-1). Pentru Olimpia Satu Mare va fi primul joc, echipele din B intrând abia din acest tur în Cupă.

"U" Cluj și Olimpia Satu Mare s-au mai întâlnit pe 4 martie 2017, într-un amical disputat în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu. "Alb-negrii" au câștigat cu 2-0 meciul respectiv, după golurile lui Dorin Goga și Baba Seck (plecat între timp).

Universitatea ocupă locul 6 în Liga a III-a, cu 7 puncte. În ultima rundă, trupa lui Adrian Falub a trecut cu 3-0 de Performanța Ighiu.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .