Petrescu și-a pus o dorință înainte de ziua lui: ”Să nu pierdem la Craiova”. Marii absenți din lotul CFR-ului

Petrescu și-a pus o dorință înainte de ziua lui: ”Să nu pierdem la Craiova”. Marii absenți din lotul CFR-ului
Deși mai e o săptămână până când va împlini 50 de ani, Dan Petrescu știe de acum ce cadou își dorește: ”Să nu pierdem la Craiova”, anunță tehnicianul lui CFR Cluj.

"Feroviarii" au un parcurs ireproșabil în campionat, cu cinci victorii la rând și un singur gol primit în retur (în eșecul 0-1 de pe terenul Viitorului). Formația din Gruia conduce clasamentul Ligii 1, cu 49 puncte. Pe locul secund este FCSB (44 puncte), iar a treia treaptă a podiumului este ocupată de CS Universitatea Craiova (40 puncte). Un succes pe terenul oltenilor le-ar aduce, astfel, "ceferiștilor" un final de an mai mult decât liniștit. 

Dan Petrescu rămâne, așa cum a obișnuit în acest sezon, extrem de rezervat în privința rezultatului. Pe 22 decembrie, adică peste exact o săptămână, fostul fundaș al echipei naționale va împlini 50 de ani. Și știe încă de pe acum ce cadou își dorește.

"Cred că e cea mai grea deplasare din acest campionat. Craiova a jucat două meciuri pe noul stadion și le-a câștigat cu 3-1 pe ambele. Sunt convins că fanii i-au ajutat foarte mult. Sunt convins că ea e favorită la toate meciurile pe care le joacă acasă.

Domnul Mangia (antrenorul Craiovei - n. red.) a făcut o treabă excelentă. Se știe că la Craiova presiunea e foarte mare. Nu i-a fost ușor și nici acum nu îi este. Dar rezultatele și felul în care joacă echipa mă face să cred că a reușit să aducă un echilibru acolo.

Craiova joacă și se apără foarte bine, marchează goluri și cred că asta e meritoriu. Sistemul 3-4-3 în faza de atac și 5-4-1 pe apărare nu e folosit de nimeni în România în acest moment. Cel mai bun cadou (de ziua mea - n. red.) ar fi să nu pierdem.

Sunt foarte curios dacă jucătorii mei sunt în vacanță deja sau vacanța o vor după meciul acesta. Sunt foarte multe cazuri cu echipe care s-au văzut cu rezultatele obținute și, la ultimul meci înaintea vacanței, nu au mai dat tot ce aveau mai bun.

Eu le-am spus și jucătorilor și sunt foarte curios ce atitudine vor avea, pentru că aș fi foarte supărat dacă atitudinea lor nu va fi corectă. Mie îmi e foarte frică de aceste lucruri", a spus antrenorul lui CFR Cluj.

La duelul cu formația din Bănie, Dan Petrescu nu se va putea baza pe Ovidiu Hoban și Kevin Boli. Primul este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar al doilea e accidentat. "E posibil să mai fie 1-2 jucători care nu sunt sută la sută. Dar Boli și Hoban sunt doi jucători foarte importanți pentru noi. Vom vedea dacă reușim și fără ei să scoatem un rezultat pozitiv", a adăugat "Bursucul".

Etapa trecută, CFR a învins-o cu 1-0 pe ACS Poli Timișoara. Craiova, în schimb, a obținut un 0-0 cu Gaz Metan Mediaș.

CS Universitatea Craiova - CFR Cluj se joacă sâmbătă, de la ora 20:30, pe noul stadion Ion Oblemenco. Întâlnirea contează pentru etapa cu numărul 22 din Liga 1 și va fi transmisă în direct pe Look TV, Digisport și Telekom Sport. În tur, ardelenii s-au impus cu 2-1.

VEZI ce spune antrenorul Craiovei despre meciul cu CFR

Comenteaza