Ilie Năstase vine la Cluj, dar urmăreşte meciul de Fed Cup la televizor

Suspendat în aprilie 2017 pentru scandalul provocat la partida cu Marea Britanie, fostul lider mondial susţine că Federația Internațională de Tenis a aplicat un dublu standard în momentul în care a luat hotărârea de a-l interzice până în 2020. Ulterior, Năstase trebuia să apară în faţa judecătorilor, dar întrevederea nu a mai avut loc.
"Trebuia să fie o audiere la finalul lunii ianuarie, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Ne punem şi noi întrebări, pentru că sunt niște judecători care se ocupă. M-au audiat, iar acum mai durează. Nu ştiu ce se întâmplă. Sincer, nici nu ştiu ce să mă mai aştept, după ce mi-au dat atâţia ani.
Poate că se judecă diferit. Pentru acelaşi lucru, Serena Williams a luat doi ani fără suspendare, în timp ce eu am primit o pedeapsă cu o suspendare ce a intrat în vigoare. Probabil că dacă eram numarul 1, şi nu doar antrenor şi la vârsta asta, nu luam atât", a spus Năstase, pentru ziare.com.
În această situaţie, Năstase nu va putea fi alături de echipa României la meciul de la Cluj. "Nu mă mai întorc. Eu am fost rugat de domnul Ion Ţiriac şi de fete să vin atunci. Chiar nu eram pregatit să fac treaba asta. Dar dacă m-au rugat, am zis să o fac.
Am fost voluntar, nu am fost plătit, nu am fost angajat de Federaţia Română de Tenis, nimic. Nu pot să merg la meci. Până nu se dă decizia, nu am voie în sală. O să merg la Cluj, dar n-am voie la stadion. O să stau la hotel şi o să le susţin de acolo", a mai declarat primul lider mondial din istoria ATP.