FOTBAL. Presa italiană anunţă transferul lui Bjelanovic la CFR Cluj

FOTBAL. Presa italiană anunţă transferul lui Bjelanovic la CFR Cluj
Atacantul echipei italiene Vicenza (Serie B), Saşa Bjelanovic (foto), va evolua în următorii doi ani la CFR Cluj, anunţă portalul italian tuttomercatoweb.com.
Croatul s-a aflat în vizorul conducerii echipei clujene de mai mult timp şi a fost lăudat recent de preşedintele Iuliu Mureşan.

Oficialul feroviarilor l-a descris pe Bjelanovic ca un excelent atacant de careu şi a menţionat că dacă acesta va ajunge la Cluj va fi unul din cei mai buni atacanţi din Liga I.

Atacantul are 31 de ani şi 1,92 înălţime şi a jucat în cariera sa în Croaţia şi în Italia.

Comenteaza