FIERBE CLUJUL: Duelul cu “U”, momentul adevărului pentru “feroviari”
- Scris de Florina Sur
- 14 Apr 2011, 00:36
- Sport
- Ascultă știrea

CFR Cluj are ocazia astăzi să îşi spele păcatele în faţa fanilor după un sezon în care a dezamăgit atât prin lipsa de rezultate, cât şi prin jocul mediocru prestat în majoritatea partidelor. "Feroviarii" se consideră favoriţi, în ciuda trendului descendent pe care se află în ultima perioadă. Derby-ul Clujului se joacă în această seară de la ora 20:30 în direct la Digi Sport şi livetext pe ziuadecj.ro.
Suporterii "feroviari" sunt dispuşi să ierte şi să uite stagiunea complet ratată de favoriţii lor cu condiţia ca aceştia să învingă în "marele meci" din această seară. Ambiţiile sunt mari, orgoliile şi mai mari, iar fanii nu concep să piardă în faţa rivalilor de la Universitatea. Nici conducerea tehnică nu se lasă mai prejos şi recunoaşte că meciul reprezintă cea mai importantă confruntare a anului. Tehnicianul Alin Minteuan spune că a încercat să le explice şi jucătorilor străini veniţi mai recent la echipă ce înseamnă un derby CFR - "U" Cluj. "Este cel mai important meci al anului nu doar pentru suporteri, ci şi pentru noi, cei din stafful tehnic şi conducere. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să pierdem, trebuie să gândim pozitiv. Este o mare rivalitate, sunt orgolii, poate fi comparat cu marile derby-uri din Bucureşti. Sunt şi la noi jucători care nu înţeleg importanţa unui astfel de meci, tocmai de aceea am încercat să le explic. Sper să fie un spectacol în teren, nu un meci închis", admite Minteuan.
Antrenorul i-a nominalizat pe trei dintre fotbaliştii Universităţii ca fiind principalele pericole în meciul din această seară. "Ştiu că au jucători valoroşi şi experimentaţi: Claudiu Niculescu, care, din păcate, a marcat şi în tur, Cristea, Boştină. Tensiunea este de ambele părţi. Dacă ei câştigă, trec peste noi în clasament, dacă învingem, şi noi putem urca în clasament. Totuşi, cred că noi suntem favoriţi; dacă ei se consideră aşa, să se uite în clasament!", îi îndeamnă Minteuan pe rivalii "alb-negri". Antrenorul este convins că echipa sa va avea mai mulţi fani în tribune. "Noi vom avea mai mulţi suporteri pentru că jucăm acasă. Nu vreau să comentez măsurile impuse de conducere referitoare la suporterii Universităţii. Sper să nu fie incidente şi să se înţeleagă că, până la urmă, este doar un meci de fotbal", a spus tehnicianul.
Stafful "feroviar" are mari bătăi de cap în alcătuirea primului "11" înainte de derby. Cea mai sensibilă zonă este apărarea, unde Panin e suspendat, Veloso a revenit recent după o pauză de trei luni, iar Maftei nu va putea fi recuperat până la ora meciului. În lipsă de soluţii, Cadu ar putea fi reprofilat ca fundaş dreapta, iar Nicoară va fi folosit din nou ca fundaş stânga. La mijloc, Minteuan îl va păstra pe Bakary, care a avut o prestaţie apreciată în meciul cu FCM Târgu-Mureş. În schimb, va renunţa la Kivuvu pentru a-l introduce pe Sixto Peralta. Argentinianul a fost menajat în ultimele două partide pentru a fi apt de joc pentru marele derby. Sergiu Buş va fi singurul atacant al "feroviarilor", ajutat de Bastos, revenit după suspendare. CFR ar putea începe meciul cu următorul "11": Nuno Claro - Cadu, Diogo, Rada, Nicoară - G. Mureşan, Bakary - E. Kone, Peralta, Bastos -Buş.
Minteuan: "Conducerea nu a spus că mă schimbă"
Antrenorul "feroviarilor" s-a arătat deranjat de zvonurile apărute în presă potrivit cărora cei din conducere pregătesc înlocuirea sa cu un tehnician portughez. "Conducerea nu a spus că mă va schimba înainte de finalul sezonului, doar presa a inventat tot felul de lucruri. Este normal ca la sfârşit să se tragă linie şi să se analizeze", a spus Minteuan. După meciul pierdut de formaţia "feroviară", 0-1 în Gruia contra Rapidului, zvonurile care-l dădeau pe portughezul Jose Regadas ca şi instalat pe banca CFR-ului s-au intensificat. Oficialii clubului au anunţat că Minteuan va rămâne în continuare pe banca echipei, urmând ca situaţia să fie analizată în vară.