Jucătorii şi oficialii s-au îmbrâncit la vestiare!

Jucătorii şi oficialii s-au îmbrâncit la vestiare!
Pe intrarea în tunelul care duce la vestiare, între jucătorii şi oficialii celor două echipe s-a iscat un conflict fizic. Deşi, în primă fază, s-a zvonit că Alin Minteuan şi Florian Walter au fost implicaţi şi ei în altercaţie, primul a infirmat ulterior zvonurile.

Imediat după ce Ovidiu Haţegan a fluierat finalul primei reprize, pe tunelul dinspre vestiare s-a produs o veritabilă bătălie între oficialii, fotbaliştii şi staffurile celor două formaţii. Alin Minteuan, antrenorul "feroviarilor", a declarat că incidentele au fost amplificate artificial. "Nu mi se pare normal ca un conducător să reproşeze unui arbitru ceva. Eu nu am avut nicio altercaţie cu Florian Walter. Dânsul a fost puţin mai nervos şi atâta tot. Nu s-a întâmplat altceva", a spus Alin Minteuan. Finanţatorul Florian Walter a afirmat că a încercat doar să discute cu arbitrul de centru.

"Noi, bărbaţii, suntem mai nervoşi. Nu s-a întâmplat nimic în mod deosebit. Le-am spus arbitrilor să fie corecţi, după ce am aflat că CFR a dat gol din ofsaid. Le-am zis să respecte oamenii care au venit la meci. Am primit multe mesaje după golul lui Kone şi am fost să vorbesc cu arbitrul că trebuie să respectăm spectatorii. A fost o atmosferă foarte frumoasă. Este un rezultat care ne mulţumeşte pentru că am jucat 75 de minute cu un om în minus. Am avut emoţii la accidentarea lui Claudiu. Acum e bine, dar va merge la spital pentru a face nişte investigaţii", a declarat Florian Walter, pentru GSP TV.

 

 

Comenteaza